Celulita este o afecțiune dermatologică, de ordin estetic. Celulita afectează majoritatea femeilor, cu vârsta de peste 20 de ani, conform celor mai recente studii. Colegii de la DC Medical au mai multe detalii despre tipurile de celulită și metodele de tratament.
Celulita sau pielea „cu aspect de coajă de portocală” apare, în general, după vârsta de 25 de ani dar, din cauza schimbărilor în alimentaţie din ultimii 20 de ani, aceasta a devenit frecvenţă şi în cazul adolescenţilor, însoţind de multe ori probleme legate de greutate.
Două tipuri de celulită
Potrivit tratatelor medicale, există două tipuri de celulită:
- celulită comună caracterizată prin probleme de ordin cosmetic, cunoscută şi sub denumirile lipodistrofie ginoidă, edematoza adipoasă şi care reprezintă un simptom pentru dezechilibre din organism.
- celulită inflamatorie caracterizată printr-o condiţie patologică şi care reprezintă o afecţiune medicală cauzată de agenţi patogeni precum stafilococi şi streptococi. Afecţiunea apare pe fondul existenţei unor leziuni la nivelul pielii cauzate de arsuri, înţepături de insecte.
Celulita comună se defineşte ca stare fiziologică manifestată prin depuneri neuniforme de ţesut adipos (grăsime) sub piele. Din punct de vedere medical, acesta reprezintă un proces degenerativ al celulelor subcutanate care se manifesta prin reţineri de lichid la nivelul ţesutului însoţite de o circulaţie slabă a sângelui şi un nivel scăzut de oxigenare locală.
Celulita comună afectează, preponderent, anumite zone ale corpului şi anume:
- zona superioară şi posterioara a coapselor;
- zona feselor
- zona şoldurilor
- zona abdomenului
- zona picioarelor, a gambelor
- regiunea pelviană
- zona braţelor
Trei tipuri de celulită comună
Celulita comună se împarte în trei tipuri. Astfel, celulită adipoasă se instalează, preponderent, la persoanele supraponderale sau la persoanele sedentare. Acest tip de celulită apare, în cele mai multe cazuri, în zona taliei, în zona şoldurilor, a coapselor şi în zona feselor şi se manifestă printr-o neuniformitate a aspectului pielii.
Dacă se ia pielea între degete şi se ciupeşte, aceasta capătă aspect de coajă de portocală.
Celulita adipoasă este, de cele mai multe ori, o consecinţă a unei alimentaţii necorespunzătoare care conţine dulciuri, alcoolul, produsele de patiserie, fast-food şi a unui regim de viaţă sedentar. O alimentaţie sănătoasă şi un regim de viaţă activ, cu suplimente de slăbit, reprezintă primii paşi consistenţi pentru îndepărtarea celulitei adipoase.
Celulita edematoasă sau apoasă se instalează atunci când persoana suferă de retenţie de lichide, fără legătură cu greutatea persoanei. Celulită apoasă are un aspect mai moale, buretos, adică zonele afectate seamănă cu un burete îmbibat cu apă.
De regulă, această problemă apare ca o consecinţă a administrării de contraceptive, din cauza unor dezechilibre hormonale, a unei circulaţii sangvine sau limfatice defectuoase.
Medicii recomandă, un regim alimentar fără sare, practicarea unor exerciţii fizice uşoare şi un masaj pentru stimularea drenajului limfatic constituie un prim pas pentru pentru îndepărtarea celulitei apoase.
Găsești mai multe metode de tratament în continuarea articolului pe DC Medical.ro
Citește aici ce relație au zodiile cu corpul lor. Cum se îngrijește fiecare semn zodiacal
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News