În perioada 30 octombrie 2022 - 12 ianuarie 2023, Marte va retrograda în semnul Gemenilor.
„Va face mult zgomot pentru nimic! Ne vom da seama cât de mult s-a infiltrat tehnologia în rutina noastră. Energia Gemenilor se referă la comunicare, la multitasking, la disiparea energiei în multiple direcții, idei noi, diversificare, adaptabilitate, progres intelectual, dorința de a fi mereu tineri. Cu ocazia acestei retrogradări, putem discuta din nou și despre reconversia profesională. Sau despre înscrierea la unele cursuri/ateliere/workshop-uri pe care am fi vrut să le facem la un moment dat, însă atunci viața ne-a oferit unele responsabilități”, a explicat astrologul Daniela Simulescu.
Cu Marte retrograd în Gemeni, trebuie să aveți mare grijă dacă vreți să vă luați permisul sau să vă cumpărați mașină.
Cu Marte retrograd în Gemeni, relațiile cu frații și surorile se schimbă. „Pe moment sunt dinamice, după s-ar putea să vă irite mult. Vă înfuriați din nimic pe ei și ei pe voi. Cu Marte retrograd în Gemeni, o vorbă aruncată s-ar putea să provoace un rău mare”, a spus Daniela Simulescu.
Cu Marte retrograd în Gemeni, evitați să cumpărați produse scumpe, cum ar fi laptopuri.
Cu Marte retrograd în Gemeni, e nevoie de autorități care „să vorbească pe limba noastră”.
Cu Marte retrograd în Gemeni, vor apărea greve. „Oamenii vor dori să plece de unde e stres”, a spus astrologul.
„Marte vrea acțiune, dar, fiind retrograd, se lovește de schimbări, de ziduri. Alergați către mai multe drumuri, culegeți de peste tot și, când Marte își termină retrogradarea, o să decideți ce cale veți lua. În 2023, o să știți pe ce vă bazați. Acum, doar încercați mai multe direcții”, a spus Daniela Simulescu.
Astrologul Daniela Simulescu a prezentat previziunile pentru anul 2023. O zodie va fi într-o permanentă cursă contra cronometru. Atenție, urmează numeroase schimbări pe parcursul anului!
„În 2023 vei fi mai tot timpul pe drumuri. Saturn, guvernatorul tău, va intra în casa a treia. Și de aici pot fi create o multitudine de scenarii. Familia va avea nevoie de ajutorul tău și va trebui să îi vizitezi pe cei dragi. Poți decide că este momentul să te muți, în țară sau în străinătate. Oricum, trebuie să reții că întocmirea actelor va dura și îți va aduce destule frustrări. Locul de muncă va necesita ca tu să te înâlnești des cu potențialii clienți sau colaboratori. Și să stai mai puțin pe la birou. Te înscrii la un curs și cauți metoda cea mai bună să împaci și capra și varza. Adică să ai timp atât pentru familie, carieră, cât și pentru noile tale proiecte. Și da, timpul va deveni o problemă cronică. Vei fi într-o permanentă cursă contra cronometru. Adevărul este că îți vei dori mai mult de la viață în 2023. Și știi că trebuie să depui eforturi serioase”, a spus Daniela Simulescu.
„Abia din iunie îți vei da seama de evoluția interioară din ultimii ani. Fricile nu mai sunt la putere. Înveți că există și zone de gri, nu doar alb și negru”, a zis Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News