Care sunt dorințele secrete ale nativului Taur în ceea ce privește relația de cuplu?
Ce își dorește fiecare semn zodiacal de la un partener de viață și cum vede relația perfectă? Poate că fiecare are niște așteptări secrete de la celălalt, dar nu are curajul să le spună.
Taur/Ascendent în Taur
Trebuie să știi că nativul Taur este, de cele mai multe ori, neînțeles. De ce? Din cauza pasiunii și a intensității prin care trăiește viața. Vrea să se bucure mereu de toate roadele pe care le oferă pământul, vrea să fie abundent și să profite de tot.
De asemenea, este un semn de pământ care are nevoie de un partener care să îi accepte ceea ce pare, la prima vedere, că este materialism sau excentricitate.
Mai mult, un nativ Taur vrea un partener care să nu mai asculte de gură lumii. Alături de el, dorește să poată gusta din toate plăcerile vieții.
În astrologie, Venus este planeta frumuseții, a iubirii, a plăcerii și a banilor. Plasarea sa în harta natală ne va afecta modul în care ne demonstrăm afecțiunea, dar și de cine suntem atrași.
Semnul nostru de Venus ne spune despre ce ne face fericiți în dragoste. Pentru că relațiile romantice sunt importante, ar fi bine să acordăm mai multă atenție acestui semn.
Nu semnul solar/zodia partenerului este atât de important, ci semnul lui Venus. Asta ca să știi cu cine ești "mai compatibil".
Cum se manifestă Venus în Taur?
Este clar că zodia Taur deja este guvernată de Venus. Deci, putem afirma faptul că cei care s-au născut cu Venus în Taur sunt deja gata pregătiți cu senzualitate din belșug, precum și cu intimitate, care se poate duce la cote maxime!
Mai mult decât atât, nativii cu Venus în semnul Taurului sunt mari amatoare de dragoste. De fapt, își doresc un cămin confortabil, pe care vor să îl creeze cu o persoană la fel de specială ca ei.
Când vine vorba despre relații, aceste persoane vor să știe încotro se îndreaptă. Adesea, pot să devină protectori sau ușor geloși pe ceilalți. În legăturile amoroase, pun mult preț pe liniștea din cuplu. În plus, vor să le oferi întotdeauna atenție, așa că nu neglija un nativ cu Venus în Taur.
Nu prea vânează oamenii, ci se lasă vânați, mai ales că îi atrag pe ceilalți cu ușurință, datorită spiritului liber și a carismei. Știu mereu să te impresioneze, chiar dacă vine vorba de prima întâlnire.
De fapt, nu ai cum să te plictisești cu o asemenea persoană. Îi plac locațiile luxoase, dar și un cadru intim, rustic.
Nu în ultimul rând, o persoană cu Venus în Taur este loială și nu te va părăsi. Dar da, se înfurie rapid și își poate pierde cumpătul dacă vede că vrei să o manipulezi.
Poate ești curios să afli și: Ce își doresc zodiile de la partener? Visul secret al Berbecului în căutarea relației ideale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News