Află ce este "Luna Roz", dar și ce alte fenomene importante vor avea loc în acest an din punct de vedere astronomic și astrologic. Începe sezonul eclipselor!
Luna Roz
Pe 6 aprilie, avem Luna Plină în semnul Balanței. Nativii cu marcaj cardinal în astrogramele natale (Berbec, Rac, Balanță, Capricorn) vor simți din plin acest eveniment.
Dar de ce numim Luna Plină în Balanță - Luna Roz? Ei bine, se pare că acest fenomen are o semnificație aparte pentru mai multe culturi, conform NASA. De exemplu, această denumire a fost folosită pentru prima oară în 1930, într-un almanah al fermierului din Maine, din Statele Unite ale Americii. În această carte a fost descris și termenul de Luna Roz, cuvinte care au rămas populare până astăzi.
De fapt, această denumire are legătură cu înflorirea unor plante, din familia numită flox, care au o tentă roz. Înflorirea lor se întâmplă în luna aprilie a fiecărui an. Pentru că, de cele mai multe ori, are loc în această lună, coincide și cu apariția Lunii Pline.
Desigur, aceste denumiri se folosesc și pentru alte eclipse, în funcție de luna în care se petrec. De exemplu, în februarie, avem Luna de Zăpadă, în mai Luna Florilor, în iunie Luna Căpșunie sau Luna Rece, în decembrie.
Care sunt cele mai importante eclipse ale anului 2023?
1. Luna Nouă în Berbec – Eclipsa hibridă de Soare, de pe 20 aprilie 2023. Luna Nouă se va petrece în apropierea lui Jupiter. O zi nemaipomenită pentru a o lua de la capăt. Așa, pe ultima sută de metri (vizibilă din sud-estul Asiei, Indonezia, Australia, vestul oceanului Indian şi estul oceanului Pacific).
2. 5 mai 2023 Luna Plină în Scorpion – Eclipsă de Lună prin penumbră (vizibilă din Asia, Oceanul Indian, Australia, Africa şi Europa).
3. 14 octombrie 2023: Luna Nouă în Balanță – Eclipsă inelară de Soare (vizibilă din America de Nord, America de Sud, estul oceanului Pacific și vestul oceanului Atlantic).
4. Luna Plină în Taur – Eclipsa parțială de Lună, de pe 28 octombrie 2023. Luna Plină va fi în conjuncție cu Jupiter și în opoziție cu Marte și Mercur. Acest eveniment va declanșa unele evenimente în urma cărora se vor lua decizii importante pe plan financiar (vizibilă din Europa, Asia, Africa și Oceanul Indian).
Eclipsele, mai ales cele de Lună, sunt momente care ne pot schimba radical viața.
În 2023, eclipsele se vor petrece pe axele Taur (Nodul Nord)-Scorpion (Nodul Sud) și Berbec(Nodul Nord)-Balanță (Nodul Sud), unde se vor afla Nodurile Lunare.
Prima axă (Taur-Scorpion) vorbește despre atașamente, resurse, alimentație, putere, intimitate, bani, sexualitate, crize, moarte, renaștere.
A doua axă (Berbec-Balanță) este menită să ne arate dezechilibrele relaționale. Cât investesc eu versus cât investești tu? Independența în parteneriate.
Citește și: Ce să NU faci când e Lună Nouă. Cinci sfaturi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News