În India, astrologia vedică este practicată de către specialiști cunoscuți sub numele de "jyotishi" sau "pandit".
Când avem în minte zodia noastră, ne gândim la zodiacul occidental, tropical. Dar există și o formă diferită de astrologie, numita vedică sau siderală, care ne propune o perspectivă unică și o abordare diferită.
De fapt, astrologia vedică este un sistem de astrologie practicat în India și se bazează pe texte antice vedice, în special pe o parte a Vedei cunoscută sub numele de Jyotish Shastra.
Termenul "Jyotish" înseamnă "știința luminii" și se referă la studiul și interpretarea mișcărilor cerești și a influenței acestora asupra vieții umane și a evenimentelor de pe Pământ.
Iată câteva aspecte importante pe care ar trebui să le știți despre astrologia vedică!
Zodiacul vedic
Acesta este similar zodiacului tropical, dar constelațiile sunt considerate pozițiile reale ale stelelor în spațiu. De exemplu, în astrologia vedică, Săgetătorul este asociat cu constelația Săgetătorului, în timp ce în astrologia occidentală, Săgetătorul se referă la un segment de spațiu de pe orbita Pământului.
Atenție, însă. Există o decalare față de zodiacul tropical, așa că, dacă în acela ești Berbec, în astrologia vedică nu este neapărat la fel. Avem un articol pe care te invităm să îl citești și care te poate lămuri.
Ce zodie ești după Astrologia vedică sau siderală?
Casele astrologice
Astrologia vedică folosește un sistem de case astrologice numit "bhavas", care reflectă diferite aspecte ale vieții unei persoane, cum ar fi căsătoria, cariera, bunăstarea, etc. Aceste case sunt calculate în funcție de poziția precisă a stelelor și a planetelor în momentul nașterii cuiva.
Planetele și rolul lor
Planetele și constelațiile sunt considerate cu influențe puternice asupra vieții umane în astrologia vedică. Fiecare planetă este asociată cu diferite aspecte ale vieții și personalității umane. De pildă, Soarele este asociat cu ego-ul și vitalitatea, Luna cu emoțiile și confortul emoțional, Marte cu energie și acțiunea.
Dashas și tranzitele
Astrologia vedică folosește conceptul de "dashas", care sunt perioade de timp guvernate de o anumită planetă și care influențează viața și evenimentele unei persoane. De asemenea, tranzitele planetelor sunt foarte importante în astrologia vedică și sunt luate în considerare pentru a prezice evenimentele și schimbările în viață.
Consultarea astrologilor
În India, astrologia vedică este practicată de către specialiști cunoscuți sub numele de "jyotishi" sau "pandit". Oamenii consultă astrologii vedici pentru a obține înțelegerea aspectelor importante ale vieții lor, precum căsătoria, cariera, sănătatea și altele.
Citește și acest articol: Povești despre reîncarnare. Părinții care spun că fiul lor a fost pe Titanic
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News