Cu siguranță, ai folosit măcar o dată cătina, un fruct cu numeroase beneficii pentru sănătate. Cătina este bogată în vitamine, nutrienți și minerale, dar și o sursă esențială de antioxidanți. Iată ce beneficii aduce!
De ce poartă cătina denumirea de "ginsengul românesc"?
Cătina, prin conținutul bogat de nutrienți este un aliat bun în lupta cu infecțiile bacteriene, dar și prevenirea apariției celulelor canceroase.
Cătina are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, iar cele mai multe dintre beneficii vin de la bobițele mici și portocali, respectiv din uleiul de cătină.
Îmbunătățește sănătatea cardiovasculară
Bogată în flavonoide și cele patru tipuri de acizi grași Omega, cătina are efect asupra sistemului cardiovascular. Acidul palmitoleic, Omega 7, este un acid gras rar întâlnit în sursele vegetale, însă cătina este unul dintre puținele care îl conține. Acest acid, împreună cu alți acizi grași, pot ajuta șa scăderea colesterolului, la reducerea inflamațiilor, dar și îmbunătăți funcția cardiacă, în general, notează WebMD.
Suport în tratarea cancerului
Cătina, sub formă de suc sau de ulei, poate susține în terapia anticancer, arată studiile clinice. Flavonoizii din cătină, în special quercitina, kaempferolul și izorhamnetina, creează răspunsuri citotoxice cu celulele canceroase și ajută la împiedicarea înmulțirii acestora.
Îmbunătățește sănătatea pielii
Cătina este folosită și în cosmetică, la produsele pentru îngrijirea pielii și părului, datorită conținutului de vitamine și acizi grași.
Pe lângă vitaminele A, C și, E, uleiul de cătină este bogat în acid gama-linolei, un acid gras Omega 6, care ajută circulația sângelui și reduce semnele de îmbătrânire.
Uleiul de cătină de mare conține, de asemenea, steroli vegetali precum beta-sitosterol și campesterol care adaugă hidratare, netezesc textura pielii și stimulează elasticitatea acesteia.
Previne apariția bolilor
Cătina conține, așa cum am mai precizat, antioxidați care ajută la protejarea celulelor împotriva daunelor provocate de radicalii liberi. Aceste daune pot duce la boli grave, cum ar fi cancerul, accidentul vascular cerebral și bolile cardiovasculare.
Astfel, consumul de antioxidanți poate ajuta la reducerea riscului de boli cronice.
Vezi continuarea pe Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News