Astrologul și redactorul-șef Astrosens.ro, Daniela Simulescu, ne-a răspuns de curând la întrebarea ce este mai important într-o astrogramă din punctul său de vedere. Luna ne arată partea noastră interioară, emoțiile, dincolo de ce construim noi pentru a arăta societății.
În astrologie, zodia reprezintă doar o mică parte din caracteristicile care alcătuiesc personalitatea multifațetată a unui om. Atunci când un astrolog se uită pe o hartă natală identifică trei puncte principale: Soarele, Luna și Ascendentul.
Ascendentul și Luna alături de Soare creează elementele de bază atunci când vine vorba despre construcția unei persoane.
Dintre cele trei elemente, astrologul Daniela Simulescu ne spune că prima dată se uită la Luna persoanei pe care ar dori să o descopere. citește mai multe despre asta și vezi răspunsul Danielei Simulescu aici.
Dacă știm Luna persoanei înseamnă că știm cum este pe dinăuntru, știm cum este pe interior, știm care sunt nevoile sale. În funcție de Lună aflăm detalii despre familie, relația cu mama, copilăria persoanei respective, felul în care procesează emoțiile.
Iată care sunt secretele nativilor cu Luna în semne de AER:
Luna în Gemeni
Dacă cineva are Luna în Gemeni are tendința să verbalizeze imediat orice emoție. Desigur că o persoană trece prin mai multe emoții, poate chiar la extreme, pe parcursul unei zile, de exemplu, comunicând aceste emoții îi face pe toți ceilalți să creadă că este instabil. Însă un nativ cu Luna în Gemeni pur și simplu este construit ca să se poată schimba des. Acesta este secretul „normalității” sale. Asta nu înseamnă că este neapărat superficial, ci s-a obișnuit să trăiască așa. În același timp, un nativ cu Luna în Gemeni va fi mereu dispus să găsească cele mai bune resurse pentru a îndeplini dorințe.
Luna în Balanţă
Nativii cu Luna în Balanță au mereu nevoie să interacționeze cu cineva. Acesta este secretul lor, faptul că se implică foarte tare în relațiile afective, însă este și un pericol pentru ei, în special pentru copii, deoarece sunt mereu expuși la a deveni dependenți emoțional. Un nativ cu Luna în Balanță nu se va simți niciodată confortabil în singurătate, ci va avea mereu nevoie de validarea și de părerile celorlalți. Un alt secret al celor cu Luna în Balanță este că se tem foarte tare să nu îi piardă pe cei apropiați lor, vorbim aici de o teamă de abandon, dar și de moarte.
Luna în Vărsător
Și nativii cu Luna în Vărsător au mare nevoie de validare și au tendința de a se îndrepta către o formă de atașament. Însă în cazul lor validarea stă și în planul profesional, încearcă mereu să bifeze cât mai multe obiective. Un secret al celor cu Luna în Vărsător este că ei vor să facă lucrurile diferit, vor să vadă cu adevărat lumea prin propriii lor ochi. Copiii cu Luna în Vărsător ar trebui lăsați să se exprime liber, au nevoie de mai multă independență, nu este bine să li se impună limite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News