Ce aduce Mercur retrograd pentru Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești

Autorul articolului: Alexandra-Valentina Dumitru |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Pixabay.com
EXCLUSIV
Pixabay.com

Între 2 și 25 aprilie, Mercur va retrograda în semnul Berbecului. Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens, aduce  previziunile pentru semnele mutabile!

Pe 25 martie am avut o Eclipsă de Lună, iar pe 8 aprilie vom avea una de Soare. Deci, Mercur retrograd este implicat și în sezonul Eclipselor. Va face și o conjuncție cu Chiron, în afară de cele două pe care le-a făcut cât timp a fost în mers direct.

Deși retrogradează pe 2 aprilie, efectele se resimt încă de acum și durează până pe 15 mai.

În timpul retrogradării lui Mercur, ar fi înțelept să amâni deciziile importante, să adopți o abordare diplomatică în situații tensionate (chiar dacă poate fi dificil) și să eviți replicile spuse în furie. Nerăbdarea poate provoca numeroase pierderi, atât pe plan personal, cât și mondial.

Iată previziunile pentru semnele mutabile!

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Aprilie nu este neapărat luna ta preferată. Mercur este guvernatorul tău și va face conjuncție cu Chiron. Ți se va părea că Universul este împotriva ta. Probabil că vei avea tendința să te comporți precum un copil. Dacă accepți că nu totul se întâmplă după cum dorim noi, lucrurile vor începe să fie nemaipomenite. Te reîntâlnești cu foști prieteni sau cu foști colegi de serviciu. Acolo unde nu te aștepți îi vei vedea. Astrologul îți recomandă să stai departe de oamenii care ți-au făcut rău sau care sunt inutili în viața ta.

Ce aduce Mercur retrograd pentru Berbec, Rac, Balanță și Capricorn

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Mercur retrogradează în casa a 8-a. Cu Saturn în casa a 7-a, trebuie să fii atent la schimbul de energie cu partenerul, adică la resursele pe care tu le investești și ce îți oferă celălalt. Reapar unele discuții care duc la disconfort, mai ales în ceea ce privește intimitatea. Când consideri că unele subiecte au fost uitate, atunci revin. Va trebui să stai de vorbă cu partenerul, să te deschizi și să fii vulnerabil. Nu îți va plăcea și vei avea tot felul de scenarii în minte. Totodată, ai grijă la relațiile cu instituțiile financiare. Indiferent că va fi vorba despre parteneriate, împrumuturi sau chestiuni care țin de serviciu, totul va fi întors, reluat sau amânat. Ceea ce ai tu nevoie este să ai răbdare multă. Astrologul te sfătuiește să eviți cheltuielile mari și investițiile serioase. De exemplu, dacă dorești să îți achiziționezi o locuință, așteaptă până se termină perioada de retrogradare a lui Mercur. Acum este un moment bun să găsești lucruri care îți pot fi folositoare.

Horoscopul floral al primăverii. Ce floare eşti în funcţie de zodie: frezie, lăcrămioară sau magnolie?

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Cu Mercur retrograd în casa a 5-a, apar situații ciudate legate de copii. Fie aceștia mai mici sau mai mari, atunci când discutați ei spun una și tu înțelegi altceva. În partea de comunicare există haos. Mai mult decât atât, o să simți nevoia de validare. O să ai impresia că dacă nu ești băgat în seamă, ceva se întâmplă. Când ai dubii, mai bine întrebi. Fii deschis în loc să îți faci idei și scenarii. Daniela Simulescu îți recomandă să stai departe de speculații, mai ales legate de banii familiei. Cu toate acestea, retrogradarea lui Mercur poate aduce și părți bune. Ai șansa să îți descoperi calități ascunse pentru care nu găseai momentul potrivit să le vezi.

7 ponturi pentru Mercur retrograd. Cum ne facem viața mai ușoară?

Pești/Ascendent în Pești

Mercur retrogradează în casa a 2-a. Îți aduce cheltuieli, pierderi, dar și negocieri. Ceea ce tu trebuie să înveți este să nu mai dai ascultare primului impuls. De exemplu, dacă te duci într-un magazin nu cumpăra imediat produsul care îți atrage atenția, mai așteaptă. Retrogradarea lui Mercur te învață tot felul de situații. Ți-ai putea negocia salariul altfel. Mercur se întâlnește cu Nodul Nord și va fi în opoziție cu Nodul Sud. Ce înseamnă asta? Vei fi nevoit să lași de la tine. Pe moment vei avea impresia că ai pierdut mult, dar cu timpul îți dai seama că ai făcut cea mai bună alegere. Ai grijă la contractele pe care le semnezi, la cheltuielile pe care le faci, dar și la negocierile pe care le faci. În luna aprilie, indicat ar fi să îți faci un buget de rezervă pentru momentele neprevăzute care vor urma.

Vezi și Aritmia cardiacă: mit și realitate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel