Ce aduce Marte pentru Gemeni/Ascendent în Gemeni până pe 4 septembrie

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
freepik.com
EXCLUSIV
freepik.com

Pe 20 iulie, Marte își începe tranzitul în semnul Gemenilor. Iată ce îi așteaptă pe acești nativi, mai ales că Marte intră chiar în semnul lor!

Marte va intra pe 20 iulie în semnul Gemenilor, unde va rămâne până pe 4 septembrie. Cuvântul va fi arma cea mai de preț în timpul acestui tranzit. Ideile și informațiile pe care le vom primi sau le vom împărtăși pot aduce pacea sau pot isca un nou conflict. Marte în Gemeni ne va provoca să urmărim mai multe direcții și să luptăm pe mai multe fronturi în același timp. Deși vom avea impresia că suntem nestatornici, ne vom da seama până la urmă că, doar astfel, putem progresa sau evolua.

Energia Gemenilor favorizează curiozitatea, ceea ce înseamnă diversificare, schimbare și experimentare. Marte reprezintă acțiunea, arma, instrumentul și motorul care ne impulsionează. Acum este momentul să ne orientăm în diverse direcții, să ne deschidem către învățare, educație, curiozitate și, de ce nu, către aspectele socio-culturale. Să nu uităm că Marte se va întâlni și cu Jupiter, Marele Benefic, ceea ce promite un tranzit norocos!

Semnele care vor resimți din plin acest tranzit vor fi cele mutabile: Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești. Aceste zodii primesc încredere și curaj, dar și foarte multă furie. 

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Marte intră în semnul tău! Unde se va întâlni și cu Jupiter. Ce putem spune? Acesta este, fără doar și poate, un moment important al anului. Atunci când se întâlnește cu Jupiter, prinde aripi! Cu ce vine Marte? Cu mult curaj, cu inițiativă, cu dorința de a acționa, dar și cu multă competiție. Vrei să fii pe primul loc, să te zbați, să cucerești toată atenția celorlalți.

Doar că Marte vine și cu frici multe, cu nerăbdare, cu agresivitate, cu mult stres. Vei avea luni bune o senzație că trebuie să faci ceva, dar nu știi ce anume. Când Marte intră într-un semn, îți reamintim că astrologul te îndeamnă să faci mult sport și multă mișcare! Ai nevoie de cât mai multă activitate fizică. Cât este ziua de lungă, ai nevoie de activitate. Marte nu este prea mult prieten cu somnul, el vrea mișcare.

Nici nu trebuie să mergi la sală, totuși. Dansează prin casă, urcă și coboară scările în loc să iei liftul sau pur și simplu plimbă-te prin parc. Sau mergi într-o drumeție, bucură-te de multe vizite. 

Este o zăpăceală permanentă cu acest tranzit și trebuie să te asiguri că îi iei esența care îți face bine. Pentru că altfel, poți lua niște obiceiuri care te fac să dai cu stângul în dreptul. 

Pe 14 august, poate să fie o zi norocoasă pentru tine, deoarece Marte se întâlnește cu Jupiter. În schimb, pe 16 august, va fi o zi mai puțin norocoasă, pentru că Marte face careul cu Saturn și aici te vei simți foarte frustrat și nevalidat. Simți că nu îți sunt recunoscute meritele. 

Pe 1 septembrie, Marte face un careu cu Neptun, așa că ai grijă să nu te lași păcălit.

Poți să citești și: Previziuni astrologice a doua jumătate a anului 2024 pentru Gemeni/Ascendent în Gemeni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel