Lilith a intrat ieri în Balanță. Va rămâne în acest semn până la finalul lunii martie 2025. Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens.ro, aduce previziunile pentru nativii acestui penultim semn din zodiac.
Lilith este obsedată. Acolo unde este ea, există un punct care pe noi ne obsedează și unde ne putem detașa de emoții. Ne ducem fără să mai simțim nimic.
Deși are o reputație rău famată, aceasta ne poate aduce și foarte multe avantaje. În mitologie, Lilith este prima femeie a lui Adam, cea dinaintea Evei. Ea îi era egală lui Adam, dar acesta și-a dorit să fie conducătorul și să o supună. Lilith a considerat acest lucru nedrept și astfel s-a creat un dezechilibru.
Din punct de vedere astrologic, Lilith sau Luna Neagră este locul unde Luna ajunge cel mai departe de Pământ. Ce înseamnă Luna? Emoții, partea de care nu ne putem deconecta. Când se îndepărtează de aceasta, devenim obsedați, independenți și foarte surprinzători.
Ea aduce idei geniale, soluții nemaipomenite și un pic de rebeliune. Din punctul de vedere al Danielei Simulescu, aceasta șochează pentru a aduce progres.
Lilith va tranzita semnul Balanței, care este cel al relațiilor. Acolo avem și Nodul Sud. Prin urmare, apare un dezechilibru în tot ceea ce înseamnă modul în care ne raportăm la ceilalți.
Să nu uităm un lucru. Nu putem discuta despre Lilith fără să discutăm și despre Priap. Dacă Lilith este punctul în care Luna ajunge cel mai departe de Pământ, Priap este punctul în care Luna ajunge cel mai aproape de Pământ. Cu Priap, nu ne putem deconecta de emoții și se spune că vorbește despre traumele din copilărie.
Lilith este în Balanță, iar Priap în Berbec. Prin urmare, fugim de noi. Berbecul vorbește despre identitate. Deci, vom fugi de o parte din noi despre care credem că a fost judecată.
Previziuni astrologice a doua jumătate a anului 2024 pentru Vărsător/Ascendent în Vărsător
Ce aduce Lilith pentru Vărsător și Ascendent în Vărsător?
Lilith va traversa la tine Casa a noua, iar Priapul va fi în Casa a treia. S-ar putea să vină o perioadă în care să fii foarte critic cu propria persoană și în care îi asculți mai mult pe ceilalți, pe care îi consideri mai deștepți decât tine, mai reușiți. Lilith în Casa a noua te face să fii obsedat de ideea de dreptate. În momentul în care cuiva din jurul tău i se produce o nedreptate, ești în stare să lupți până în pânzele albe.
Cumva, în următoarele nouă luni, cât tine acest tranzit, trebuie să iți dai seama pentru ce merita să lupți. Totodată, tranzitul lui Lilith aici te poate face să călătorești unde nu te-ai fi gândit. Pe mulți nativi, Lilith îi poate provoca să abandoneze unele școli, unele cursuri. Sau își dau seama că nu sunt ceea ce și-ar fi dorit ei cu adevărat. Sau te apuci de niște cursuri mai nonconformiste, mai diferite decât ce face majoritatea.
Unii vor să plece în lume ca să se regăsească. Astrologul este de părere că este un tranzit bun, îndrăzneț. Mai ales că axa 3-9 te face să nu mai vrei lucrurile pe care le vrea toată lumea. Tu oricum nu ești ca toată lumea, însă Lilith îți dă și mai mult apă la moară. O să cauți să fii deschizător de drumuri.
Ai în vedere și: Ce aduce Jupiter pentru Vărsător/Ascendent în Vărsător până în iunie 2025
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News