Caută mâinile care l-au salvat. Povestea unui bărbat care a scăpat din Colectiv. Vrea să îi mulțumească salvatorului

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Social
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Unul dintre supraviețuitorii din Colectiv îl caută de șase ani pe cel care i-a salvat viața. Nu vrea nimic mai mult decât să îi spună ”mulțumesc”.

Basistul Marian Leușteanu este unul dintre cei care au supraviețuit în urma incendiului devastator de la Colectiv. De șase ani el susține că știe cine i-a salvat viața, dar nu îi cunoaște numele și și-ar dori să îi mulțumească pentru gestul salvator, scrie Antena3.ro.  

"După șase ani de la Colectiv încă nu-l cunosc pe omul care mi-a întins acea mâna salvatoare. Mi-ar face mare plăcere să putem să povestim, să bem o bere, fac cinste! Îmi amintesc foarte bine cine m-a salvat dar nu îi cunosc numele. Un domn cu cioc, cu tricou alb și cu un hanorac negru cu glugă, care mi-a întins o mâna de care m-am apucat și am ieșit afară. Eram la masă cu colegii și prietenii mei. Penultima masă, aproape de toaletă, cam în dreptul barului, la perete. De la masă respectivă, formată din patru oameni, doi am scăpat, doi nu mai sunt printre noi. După șase ani de zile așteptăm încă să se judece acest proces care nu se mai termină. Dacă în acest caz nu se va face lumina, trebuie să plecăm repede din țară, toți. Pentru că, dacă nu se va face lumina, înseamnă că există o cortina care s-a tras peste ea. Și dacă s-a tras cortina, nimeni nu este în siguranță", a povestit basistul.

Manifestări în memoria victimelor de la Colectiv

O serie de manifestări au avut loc, sâmbătă, în Capitală pentru comemorarea celor peste 60 de victime ale incendiului izbucnit în urmă cu şase ani în clubul Colectiv, scrie Agerpres. 

Astfel, zeci de persoane au adus în faţa clubului Colectiv panouri cu fotografii ale celor care au murit în incendiu, ele fiind ulterior mutate pe scările Curţii de Apel Bucureşti, unde a avut loc un protest inedit.

Peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid. De asemenea, peste 160 de persoane au fost rănite.

Ciucă: Nu vom putea uita vreodată această zi întunecată

"Tragedia de la 'Colectiv' a afectat nu doar cele şaizeci şi cinci de familii ale victimelor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului, precum şi în urma complicaţiilor suferite. Ţara întreagă a resimţit acest cumplit eveniment, ale cărui ecouri nu s-au stins încă. Aşa cum durerea familiilor celor dispăruţi nu va putea fi niciodată alinată, tot aşa nici noi, cei care am fost martori ai suferinţei lor nu vom putea uita vreodată această zi întunecată din istoria noastră contemporană", a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel