Cât cântărește Calea Lactee. Comparație cu Soarele

Irina Constantin |
Data publicării:
| Categorie: Stiri
foto pexels ilustrativ
foto pexels ilustrativ

Te-ai gândit vreodată cât cântărește Calea Lactee? 

Ei bine, un grup de cercetători alcătuit din oameni de ştiinţă chinezi şi străini a măsurat cu precizie masa Căii Lactee, dezvăluind că aceasta cântăreşte de aproximativ 550 de miliarde de ori masa Soarelui, informează miercuri agenţia Xinhua, conform Agerpres.

Rezultatele au fost publicate recent în jurnalul Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Masa Căii Lactee, la jumătate față de măsurătorile anterioare



Masa recent măsurată a Căii Lactee este aproape jumătate din valoarea medie măsurată de alte echipe de cercetători, adică aproximativ 1 trilion de ori masa Soarelui.

”Potrivit celor mai recente rezultate ale noastre, Calea Lactee ar putea fi "mai subţire" decât credeam anterior”, a declarat Xue Xiangxiang de la Observatorul Naţional Astronomic al Academiei Chineze de Ştiinţe (NAOC), care a colaborat la acest studiu.

”Aceasta înseamnă că există mult mai puţină materie întunecată neluminoasă, dar gravitaţională în galaxie decât se estimase iniţial”, a precizat cercetătoarea.

Potrivit lui Xue, masa este crucială pentru înţelegerea dinamicii galaxiei. Cu toate acestea, a existat o mare incertitudine în estimarea acesteia din cauza limitărilor observaţionale.

Citește și: Horoscop chinezesc: Patru zodii cu „buzunarele pline” și încă o zodie „față în față cu provocările vieții”

În cadrul acestei cercetări, oamenii de ştiinţă au obţinut rezultatele pe baza datelor obţinute de la LAMOST, un telescop optic de referinţă din China şi de la satelitul Gaia al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Eşantionul mare de date spectroscopice furnizat de LAMOST reprezintă unul dintre principalele avantaje ale acestui studiu comparativ cu cercetările întreprinse de alte echipe de oameni de ştiinţă, a spus Xue.

"Eşantionul, mare nu doar ca număr şi acoperire, înregistrează şi poziţia tridimensională (3D), viteza 3D şi abundenţa metalelor fiecărei stele", a adăugat ea.

Echipa care a efectuat studiul a fost alcătuită, printre alţii, din oameni de ştiinţă de la China Three Gorges University (CTGU), NAOC, Universitatea Tehnologică Swinburne din Australia şi Universitatea Jiao Tong din Shanghai.

Telescopul Gaia a dezvăluit ultimele secrete ale Căii Lactee

Astronomii sunt uluiţi: telescopul spaţial Gaia a furnizat, în luna iunie a acestui an, noile sale date despre aproape două miliarde de stele din Calea Lactee, cu o precizie fără precedent care permite realizarea unei hărţi a galaxiei noastre, clocotind de viaţă. 

Cifrele dezvăluite sunt dincolo de înţelegere: analizând cele 700 de milioane de date trimise la sol în fiecare zi, timp de 34 de luni, Gaia a reuşit să furnizeze informaţii despre mai mult de 1,8 miliarde de stele.

Sunt furnizate o serie de detalii noi, cum ar fi cele 220 de milioane de spectre fotometrice, care fac posibilă estimarea pentru prima dată a masei, culorii, temperaturii şi vârstei stelelor. Şi 2,5 milioane de noi compoziţii chimice, acest ”ADN” informând despre locul de naştere al stelelor şi călătoria lor prin galaxie.

Sau 35 de milioane de viteze radiale, care măsoară deplasarea stelelor şi oferă o nouă înţelegere a mişcărilor Căii Lactee.

Surpriză pentru oamenii de ştiinţă: Gaia a observat pentru prima dată ”cutremurele” stelare, mişcări minuscule pe suprafaţa unei stele care îşi schimbă forma. Descoperirea deschide ”o mină de aur pentru 'asteroseismologia' stelelor masive” şi anume funcţionarea lor interioară, a explicat Conny Aerts de la Universitatea din Leuven (Belgia), membru al colaborării în cadrul misiunii telescopului Gaia.

”La toate nivelurile, Gaia depăşeşte aşteptările”, a afirmat François Mignard, responsabil ştiinţific al misiunii Gaia pentru Franţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel