Care sunt problemele financiare pentru SEMNELE DE PĂMÂNT?

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Diverse
Freepik.com
Freepik.com

Sunt trăsături de personalitate pe care le-ai moștenit de la semnul tău din zodiac. Acestea pot conține și obiceiuri financiare, mai bune sau mai rele. Află care sunt problemele financiare pentru zodiile de PĂMÂNT, conform specialiștilor.

Unii astrologi internaționali au spus unde greșesc anumite semne din zodiac în ceea ce privește banii!

De exemplu, astrologul Jessie Susannah Karnatz, citată de Refinery29, arată modul în care astrologia poate influența aspectele financiare, dar și cum ai putea să beneficiezi de aceste informații din punct de vedere financiar.

Ea este de părere că: "Indiferent dacă ești un Săgetător care cheltuie din impuls sau un Rac care este îndreptat spre siguranța financiară, aruncă un ochi la semnul tău solar, ca să vezi ce spune despre modul în care cheltuiești. Ține cont de aceste informații și construiește-ți viața armonios. Reține că singura cheltuială negativă este aceea care nu se aliniază la valorile și prioritățile tale".

Conform zodiei tale, acestea sunt problemele financiare cu care te poți confrunta!

Se pare că SEMNELE DE PĂMÂNT (Taur, Fecioară și Capricorn) trebuie să învețe să echilibreze riscul și recompensa!

Deși vorbim despre semne din zodiac responsabile, stabile și mai pragmatice, Taurul, Fecioara și Capricornul pot să aibă probleme în gestionarea banilor.

Așa că, deși urmăresc perfecțiunea și când vine vorba de acest capitol, semnele de pământ tind să cheltuiască destul de mulți bani pe bunuri materiale.

Taurul reprezintă în mod obișnuit căutarea luxului și a confortului material. Însă, tind să echilibreze aceste dorințe cu pasiunea de a gestiona și crește veniturile. Să nu uităm că Taurii sunt guvernați de Venus, zeița plăcerii și a banilor, așa că le place să se răsfețe cu diverse obiecte.

Spre deosebire de semnul Taurului, Fecioarele tind să fie ceva mai aventuroase când se discută despre cheltuirea banilor pe lucrurile pe care și le doresc. Astrologii spun că Fecioarele pot să atragă bani în viața lor, dacă învață să lase puțin deoparte controlul. Dacă sunt mai relaxate, Fecioarele evită suprasolicitarea și pot să își investească sumele agonisite într-un mod înțelept.

Ei bine, Capricornii sunt foarte responsabili când vine vorba despre bani. Se spune că sunt cei mai buni în gestionarea finanțelor. Ar putea, însă, să delege îndatoririle legate de bani celor în care au cea mai mare încredere, ca să se poată bucura mai mult de roadele muncii lor.

2023 o să fie foarte ofertant din punctul de vedere al aspectelor astrologice, referitoare la partea de finanțe.

În ceea ce privește zodia Taur, trebuie să știi că Jupiter, Marele Benefic, îți va tranzita semnul. Însă, mai întâi te pune să îți faci curățenie în viață, atât la propriu, cât și la figurat. În special până în mai. Reține asta: cu cât o să creezi mai mult spațiu, cu atât o să fii mai sprijinit să începi proiecte noi, să găsești un loc de muncă mai bun sau pasiuni pe care să le monetizezi. Prospețimea îți poate aduce venituri considerabile!

La Fecioară, până în mai, Jupiter o să tranziteze Casa a 8-a. Acest lucru îți pregătește terenul pentru resurse noi, în special dacă nu te vei baza doar pe tine. Din mai 2023 încolo, astrele te susțin dacă îți dorești să investești in educația ta sau dacă pui la bătaie planuri mărețe. Deși vara poate să aducă unele pierderi financiare, o călătorie îți poate schimba perspectiva asupra banilor, cum nici nu ai gândit!

Pentru Capricorn, Jupiter va tranzita Casa a 5-a! Deci, te bucuri de creativitate fără limite, iar acest lucru o să se vadă și în domeniul financiar. Pe scurt, învață că stresul sperie banii. Conturile tale vor fi mai pline în acest an dacă ești mai fericit. Aceste prime luni din an sunt potrivite dacă îți dorești să faci investiții în domeniul imobiliarelor.

Vezi și: Care sunt problemele financiare pentru SEMNELE DE FOC?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel