Zeci de cămile au fost descalificate de la un important festival de frumuseţe din cauza unor injectări cu botox şi liftinguri faciale.
Arabia Saudită a anunţat descalificarea a 43 de cămile la un important festival de frumuseţe, după descoperirea unor nereguli precum injectări cu botox şi liftinguri faciale, proceduri ilegale la acest tip de eveniment şi care sunt practicate pentru a ameliora aspectul animalelor înscrise în concurs, relatează Agerpres, citând EFE.
Agenţia de ştiri saudită SPA a informat că 43 de cămile au fost descalificate după ce reprezentanţii unui comitet medical de specialitate, care examinează animalele înainte de eveniment, au detectat acest tip de înşelăciune.
Comitetul medical al Festivalului Cămilelor Regelui Abdulaziz, aflat anul acesta la cea de-a şasea ediţie, a depistat 16 cazuri de injectări cu botox şi 27 de liftinguri faciale în rândul animalelor participante.
Potrivit SPA, este vorba despre cel mai mare număr de astfel de cazuri constatate de la prima ediţie a acestui festival foarte popular în Golful Persic.
Proprietarii animalelor recurg la astfel de proceduri estetice, precum liftingul facial pentru a scoate în evidenţă genele cămilelor şi injecţiile cu botox pentru a diminua ticurile nervoase sau pentru a relaxa botul animalelor.
Premiile de la Festivalul de cămile Abdulaziz din Arabia Saudită se ridică la 66 de milioane de dolari, iar injecțiile cu botox, liftingurile faciale și alte modificări cosmetice pentru a face cămilele să arate mai bine sunt strict interzise.
Organizatorii festivalului "depun mari eforturi pentru a combate orice formă de înşelăciune privind înfrumuseţarea aspectului animalelor", informează SPA.
Scopul acestor "manipulări", notează agenţia de ştiri saudită, este de "ameliora aspectul lor general, cu scopul de a le creşte preţul, de a-i înşela pe cumpărători sau pentru a câştiga marele premiu", care poate ajunge la câteva milioane de dolari.
Concursul de frumusețe pentru cămile include și curse de cămile, vânzări și alte festivități la care participă de obicei mii de dromadari. Astfel se încearcă încearcă păstrarea rolului cămilei în tradiția și moștenirea beduină a regatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News