Horoscop săptămânal. Conform spuselor astrologului Daniela Simulescu, urmează una dintre cele mai provocatoare săptămâni din 2024.
Pe 14 august, avem conjuncția Marte-Jupiter în semnul Gemenilor.
Acest aspect acționează precum un profesor curajos care motivează. Un profesor care știe ce armă prețioasă este cuvântul. Nu îi e teamă să își folosească cunoștințele pentru a pătrunde adânc ca un chirurg și pentru a scoate ce e nociv, pentru a oferi un început mai bun apoi. O conjuncție Marte-Jupiter ne poate transforma în locomotive, în cei care au suflul de a conduce, în lideri, dar și în oameni care au toată energia și cunoștințele necesare a evolua. Atenție însă la furie! Poate deveni greu de controlat!
Pe 15 august, Mercur retrograd se va întoarce în semnul Leului. Cât a fost retrograd în Fecioară(5-15 august), orice tip de organizare ne-a dat bătăi de cap. Ne-am confruntat cu multe greșeli din trecut. Acum, cât va dura retrogradarea până pe 29 august, ne vom axa mult pe a ne cere drepturile. Mai ales cele nerespectate în trecut. (Re)apar declarații puternice, dramatice și impresionante. Mercur reprezintă vocea și mintea, iar arhetipul Leului este cel mai vocal, creativ și expresiv. Și dramatic pe alocuri. Acest tranzit ne poate face și intransigenți în discuții, dar și destul de competitivi. Zodiile cele mai afectate vor fi următoarele: Taur, Leu, Scorpion, Vărsător.
Pe 16 august, Marte din Gemeni va face un careu cu Saturn din Pești. Marte, denumit ca micul Malefic, reprezintă modul de acțiune, energia și motivația. Iar Saturn(Marele Malefic) se referă la blocaje. Careul dintre Marte și Saturn este unul dintre cele mai neplăcute aspecte din teoria astrologică. Pentru că aduce dificultăți, limitări și provocări la tot pasul. Fără să ne dăm seama, ne inhibăm pornirile, devenim timizi și căpătăm o senzație cumplită de inadecvare. Și nu neapărat din cauza exteriorului, ci din cauza îndoielii de sine. Și ca să ne demonstrăm încă o dată că nu merităm, ne vom implica în evenimente care să ne confirme acest lucru. Marte în Gemeni vrea să iubim schimbarea, iar Saturn în Pești vrea să ne facă neîncrezători în alegerile făcute. Pe plan mondial, careul Marte-Saturn poate aduce evenimente neplăcute.
Pe 18 august, avem două aspecte frustrante. În primul rând, Mercur retrograd va face conjuncție cu Soarele din semnul Leului. Există riscul să fim orbiți, să scăpăm detalii importante sau să avem un scurtcircuit în comunicare/procesul gândirii. De asemenea, vă recomandăm să nu vă aglomerați deloc programul pentru că nu vă veți putea ține deloc de toate sarcinile.
În al doilea rând, Mercur retrograd din Leu face careu cu Uranus din Taur. Mercur retrograd în Leu ne aduce curajul de a vorbi, de a spune în sfârșit ceva de care ne era frică, de a crea și de a acționa „cu tupeu” acolo unde trebuia de mai mult timp. Uranus este planeta surprizelor, a scenariilor la care nu te-ai fi gândit. Ce produce careul dintre acești doi aștri? Gândirea și comunicarea noastră de azi vor fi cel puțin surprinzătoare. Cuvintele noastre provoacă uragane și gesturi neașteptate. Dar și soluții inventive! Să notăm în această zi ideile care ne vin, cine știe ce poate ieși din asta, ceva genial ar putea apărea la suprafață.
10 august: Ziua internațională a Leilor. Ce știm despre semnul regal din zodiac?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News