Blue Origin intenţionează să construiască o staţie spaţială comercială până la sfârşitul deceniului

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Tehnologie
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Companiile Blue Origin şi Sierra Space au anunţat luni că intenţionează să construiască o staţie spaţială privată care să poată găzdui până la 10 persoane, aceasta putând deveni operaţională în ''a doua jumătate a deceniului'', informează AFP şi DPA.

Numită Orbital Reef (Recif Orbital), staţia este descrisă drept un parc comercial cu utilizare mixtă, destinat să găzduiască mai multe persoane şi care va fi folosit atât pentru cercetare şi clienţi industriali şi internaţionali, cât şi pentru turişti. Agenţii spaţiale experimentate, consorţii din domeniul tehnologiilor avansate, naţiuni fără program spaţial, media şi agenţii de turism, antreprenori şi inventatori subvenţionaţi, investitori de perspectivă, toţi îşi găsesc locul la bord, au indicat companiile într-un comunicat.

Acest nou proiect este o dovadă suplimentară a cursei frenetice de comercializare a orbitei terestre joase.

Compania Blue Origin, în frunte cu miliardarul Jeff Bezos, este deja activă în domeniul turismului spaţial cu racheta sa New Shepard.

De mai bine de şase decenii, NASA şi alte agenţii spaţiale au dezvoltat zboruri orbitale şi au făcut spaţiul locuibil, deschizând calea astfel încât companiile private să se lanseze în acest deceniu, a declarat Brent Sherwood, manager la Blue Origin, citat într-un comunicat, adăugând că vom extinde accesul şi vom reduce costurile.

Mai multe companii vor fi parteneri în cadrul acestui proiect, în special Boeing, care se va ocupa de modulul ştiinţific şi va furniza mijlocul de transport către această staţie - capsula Starliner, aflată încă în faza de testare.

Staţia va funcţiona la o altitudine de 500 de kilometri - puţin mai mare comparativ cu actuala Staţie Spaţială Internaţională (ISS) - şi va avea 830 metri cubi, aproape la fel de mult ca ISS.

Arhitectura staţiei va fi centrată pe om, având ferestre mari, au promis Blue Origin şi Sierra Space. Aceasta din urmă, o subsidiară a Sierra Nevada Corporation, şi-a imaginat în special un modul de locuinţe gonflabile.

Ca fost astronaut NASA, am aşteptat mult timp momentul în care munca şi viaţa în spaţiu vor deveni accesibile pentru mai mulţi oameni din întreaga lume, iar acest moment a sosit, a declarat Janet Kavandi, preşedintele Sierra Space.

Şi alte companii plănuiesc să-şi construiască staţii spaţiale. Axiom Space a anunţat în urmă cu mult timp că are în plan propria staţie spaţială, care ar fi iniţial ataşată la ISS, înainte de a deveni autonomă.

Săptămâna trecută, compania Nanoracks, în colaborare cu societăţile Lockheed Martin şi Voyager Space, a anunţat că intenţionează să construiască o staţie comercială numită Starlab, care ar deveni operaţională începând din 2027.

Viitorul ISS este asigurat oficial până în 2024, iar NASA a confirmat că, din punct de vedere tehnic, va putea funcţiona până în 2028.

Şeful agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson, s-a exprimat în favoarea prelungirii funcţionării ISS până în 2030.

NASA, însă, încurajează ferm privatizarea orbitei joase, sperând să facă astfel economii şi să se poată concentra pe misiuni de explorare a unor destinaţii mai îndepărtate.

China se află de asemenea în proces de construcţie a propriei staţii spaţiale, numită Tiangong, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel