Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis bilanțul Covid-19 pentru ziua de sâmbătă, 5 februarie 2022.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 28.921 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2855 mai puțin decât în ziua anterioară. 2.922 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În total, până astăzi, 5 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.385.713 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 68.975 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.985.922 pacienți au fost declarați vindecați.
Până astăzi, 60.560 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 04.02.2022 (10:00) – 05.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 110 de decese (56 bărbați și 54 femei), dintre care două anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița- Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neaţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava şi Municipiul București.
Dintre cele 110 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40- 49 ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 la categoria de vârstă 60-69 ani, 40 la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 la categoria de vârstă peste 80 ani.
107 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 110 pacienți decedați, 91 au fost nevaccinați și 19 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Au fost raportate două deces anterior intervalului de referință, survenit în luna ianuarie 2022, în județele Suceava şi Bacău.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 10.706, cu 221 mai puţin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1042 de persoane, cu 6 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 1042 de pacienți internați la ATI, 885 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 799 sunt minori, 773 fiind internați în secții, cu 53 mai puțin decât în ziua anterioară și 26 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News