Există o băutură care ar putea să scadă tensiunea arterială şi colesterolul. Este posibil să o ai în casă.
Sucul de roşii poate scădea tensiunea arterială şi nivelul colesterolului la persoanele cu risc de boli de inimă. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă japonezi de la Universitatea de Medicină din Tokyo, ale căror cercetări au fost publicate în revista "Food Science and Nutrition", scrie Rador, citând Actualno.
Experţii au selectat 481 de voluntari: pe parcursul anului, ei au consumat cantităţi nelimitate de suc de roşii nesărat. Fiecare participant a ţinut un jurnal în care a înregistrat toate schimbările legate de starea sa de sănătate. La sfârşitul experimentului, oamenii de ştiinţă au concluzionat că majoritatea participanţilor cu prehipertensiune sau hipertensiune arterială au avut o scădere medie a tensiunii arteriale cu 3%.
Autorii articolului avertizează că sucul sărat de roşii poate avea efect opus, din cauza conţinutului ridicat de sodiu şi recomandă ca băutura să fie consumată fără aditivi.
Citește și:
Albușul de ou, un adevărat medicament. Ce afecțiune ar putea trata
Albușul de ou ar putea trata o afecțiune destul de des întâlnită, potrivit descoperirii făcute de mai mulți oameni de știință.
Oamenii de ştiinţă chinezi au ajuns la concluzia că albuşul de ou este un adevărat medicament împotriva hipertensiunii arteriale, susţinând chiar că în unele cazuri, poate înlocui pastilele pentru reducerea tensiunii. Experimentele efectuate de cercetători au arătat următoarele: peptida RVPSL conţinută în ouăle de găină determină organismul să funcţioneze în aşa fel, încât tensiunea arterială să nu crească, scrie Rador, citând Zdrave.
După cum explică experţii, această peptidă blochează producţia de substanţe care provoacă o creştere a tensiunii arteriale. 50 de grame de peptidă RVPSL sunt aproximativ echivalentul a două ouă de găină. O astfel de doză de substanţă are acelaşi efect ca 10 miligrame de captopril - un preparat medicamentos administrat pacienţilor hipertensivi, explică oamenii de ştiinţă.
Cercetătorii au mai raportat că peptida în cauză, care face parte din albuşul de ou, scade hipertensiunea arterială chiar şi după prepararea termică. De aceea, medicii chinezi recomandă ca albuşurile de ou de găină să fie consumate atât pentru prevenirea, cât şi pentru tratamentul hipertensiunii. Şi nu în ultimul rând, în comparaţie cu medicamentele, peptida nu provoacă efecte secundare, mai notează cercetătorii.
Alimentele care pot reduce simptomele artritei: "Distribuie corect calciul în oase şi în articulaţii"
Pentru reducerea simptomelor artritei, este esenţial să includeţi în dietă alimente care sunt sănătoase pentru oase şi articulaţii, potrivit Daily Express. Acestea, după cum se precizează un articolul din publicaţia Daily Express, includ alimente bogate în potasiu.
Potasiul din alimente este important pentru sănătate. Ajută la echilibrarea excesului de sodiu, reduce retenţia de lichide şi distribuie corect calciul în oase şi în articulaţii, notează dr. Claire Morrison, potrivit Rador.
Alimentele care conţin o cantitate mare de potasiu sunt pepenii, portocalele şi caisele. După cum a explicat expertul, 100 g de banană conţine 358 mg de potasiu, pepenele galben - 267 mg, portocalele - 181 mg şi caisele - 259 mg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News