Bateristul formaţiei Mötley Crüe, acuzat că de agresiune sexuală

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Stiri
Bateristul formaţiei Mötley Crüe, acuzat că de agresiune sexuală / Foto: Pixabay
Bateristul formaţiei Mötley Crüe, acuzat că de agresiune sexuală / Foto: Pixabay

Bateristul formaţiei Mötley Crüe este acuzat de agresiune sexuală.

Tommy Lee, bateristul formaţiei Mötley Crüe, a fost acuzat că a agresat sexual o femeie în timpul unui zbor cu elicopterul spre Los Angeles, în 2003, conform unui nou proces în care este implicat muzicianul, relatează Agerpres, citând DPA/TCA.

Într-o plângere depusă vineri în Los Angeles, consultată de revista Rolling Stone, o femeie identificată sub pseudonimul Jane Doe l-a acuzat pe Lee de agresiune după ce ar fi fost "ademenită" de pilotul lui Lee.

Starul rock este acuzat că a "pipăit-o cu forţa, a sărutat-o, a penetrat-o cu degetele şi a încercat să o convingă să întreţină relaţii sexuale orale", în timpul unei călătorii din 2003, conform Rolling Stone.

Femeia a declarat că l-a întâlnit pe pilot, David Martz, în 2002, la o bancă din San Diego, unde ocupa postul de casieră. Martz a invitat-o într-o călătorie cu elicopterul lui, potrivit Rolling Stone, iar în cele din urmă ea a acceptat ceea ce credea că era o excursie deasupra oraşului San Diego. Însă, potrivit plângerii, pilotul a dus-o la Los Angeles, împreună cu Lee.

Femeia susţine că Lee ar fi agresat-o sexual, iar pilotul "doar se uita"



"După câteva minute de zbor, Martz a scos alcool pe care îl avea în elicopter şi a început să amestece băuturi", conform plângerii citate de Rolling Stone. În timpul zborului, Martz şi Lee ar fi consumat alcool, cocaină şi marijuana. Femeia susţine că Lee ar fi agresat-o sexual în timp ce pilotul "doar se uita".

Mayhem Touring, Tommy Lee Inc., A Natural High Helicopters şi Social Helicopters sunt menţionate drept inculpaţi în acest proces, în care se solicită despăgubiri pentru "agresiune sexuală, violenţă de gen, suferinţă emoţională provocată intenţionat şi neglijenţă".

Nici avocaţii reclamantei, nici reprezentanţii lui Lee nu au răspuns imediat la solicitările de face comentarii.

Martz a murit în 2015. El îşi pierduse de trei ori permisul de pilot - ultima oară în 2009 după ce a întreţinut relaţii sexuale orale cu o actriţă de filme pentru adulţi în timp ce pilota un elicopter.

Acesta este cel mai recent proces în care este implicat Tommy Lee, care a fost condamnat la şase luni de închisoare în Los Angeles, în 1998, pentru că a bătut-o pe soţia sa de la acea vreme, Pamela Anderson, în timp ce ea îl ţinea în braţe pe fiul lor de 2 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel