Populaţia mondială de rechini este în cădere liberă în pofida eforturilor depuse pentru a stopa sacrificarea în masă a acestor vieţuitoare pentru înotătoarele lor, au avertizat cercetătorii din Canada într-un raport care arată că trebuie să se facă mai mult pentru a proteja aceste specii, informează AFP.
Între 2012 şi 2019, numărul rechinilor ucişi prin pescuit a crescut de la 76 de milioane pe an la peste 80 de milioane pe an, au precizat autorii studiului publicat în revista Science.
Cel puţin 25 de milioane dintre exemplarele ucise aparţin unor specii ameninţate.
Rechinii există pe Terra de aproximativ 400 de milioane de ani, însă apetitul tot mai mare pentru înotătoarele lor - o marfă preţioasă pe pieţele asiatice - a dus mai multe specii în pragul extincţiei.
În prezent, 70% dintre ţările şi teritoriile din lumea întreagă au implementat reglementări de protecţie care interzic prelevarea înotătoarelor de rechin, o practică ce presupune aruncarea acestor mari prădători înapoi în ocean, unde sunt lăsaţi să moară odată ce le-au fost înlăturate înotătoarele.
Dar unele dintre aceste reguli, care au văzut lumina zilei pentru prima dată în anii 1990, au avut consecinţe nedorite care au periclitat vieţile unui număr şi mai mare de rechini, după cum arată noile date.
Prelevarea înotătoarelor a scăzut uşor pe parcursul ultimelor două decenii, însă politicile care îi obligă pe pescari să arunce rechinii întregi în apă după capturarea lor au încurajat, fără să vrea, piaţa cărnii de rechin.
"Aceste măsuri nu au fost soluţia miraculoasă la care speram", a declarat o autoare a studiului, Laurenne Schiller, cercetătoare la Universitatea Carleton din Ottawa.
Cercetătorii au petrecut trei ani colectând date despre reglementările în materie de pescuit şi despre mortalitatea rechinilor.
Ei au fost surprinşi să afle "cât de răspândit este comerţul cu carne, ulei şi cartilaje de rechin şi că rechinii apar în numeroase produse fără ca consumatorii să fie conştienţi de acest lucru", a declarat coordonatorul studiului, Boris Worm, ecologist marin şi profesor la Universitatea Dalhousie din Halifax.
În prezent, pescăriile capturează mai des rechini mai mici din cauza declinului comerţului cu înotătoare şi a reducerii numărului de rechini mari.
În zonele în care mortalitatea rechinilor este cea mai ridicată, cercetătorii au observat o mai mare utilizare a setcilor (plase suspendate în apă) şi a traulelor (plase grele trase pe fundul oceanului).
Deşi sunt prădători mari, rechinii sunt foarte vulnerabili, susţine Laurenne Schiller: "Rechinii şi-au petrecut mai mult de 99% din timpul lor pe Pământ într-un ocean lipsit de oameni, aşa că nu au fost pregătiţi să ne înfrunte".
Cu toate acestea, rechinii sunt esenţiali pentru sănătatea oceanelor.
"Dispariţia acestor specii poate perturba echilibrul ecosistemului marin", a declarat cercetătoarea canadiană.
Or, un rechin din trei este ameninţat în prezent cu dispariţia.
Boris Worm a subliniat totuşi că numeroase ţări şi teritorii au amenajat deja sanctuare marine pentru salvarea uneia dintre cele mai vechi vieţuitoare din lume.
Cu toate acestea, riscurile pentru rechini par să se înrăutăţească la nivel mondial, o concluzie susţinută de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN).
"Trebuie să adoptăm o abordare mai bine orientată pentru a reduce mortalitatea rechinilor", a concluzionat Laurenne Schiller, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News