Astrologul Daniela Simulescu face niște afirmații cu totul și cu totul interesante referitoare la modul în care apar oamenii în viața noastră, la faptul că aceștia ne sunt lecții, ne sunt oglinzi, dar de multe ori, ne sunt și „otravă”.
Astrologul Daniela Simulescu alege să vorbească despre relații punând semnul egal între „karmic” și „toxic”. Astrologul consideră că relațiile dificile din care ne este greu să ieșim, sau în cadrul cărora „tragem”, sunt mai degrabă relații „otrăvite” de toxicitatea nevindecării noastre.
Astrologul afirmă că în experiența sa îndelungată a întâlnit oameni care numesc „chimie” o atracție inexplicabilă către persoane care apar în viața noastră având același marcaj precum Nodurile Lunare personale. Să presupunem că X are Nodul Nord în Berbec și Nodul Sud în Balanță, atunci persoanele pe care le va întâlni și față de care va simți această „chimie nebună” s-ar putea să aibă marcaj de Berbec și/ sau de Balanță.
Această energie a Nodurilor Lunare apare a fi mai presus de noi, mișcând ceva în trăirile noastre interioare. Poate chiar tresărirea unei traume care se cere a fi rezolvată prin intermediul unei persoane care să o aducă din nou la suprafață. Să nu uităm că Nodul Sud este acela care ne impregnează cu un tipar transgenerațional, cu o suferință dincolo de noi înșine, care se cere a fi rezolvată prin lecții învățate și dureri vechi depășite.
În condițiile în care această chimie de care vorbeam nu se rezumă la fluturași roz în stomac, ci tinde către a se extinde către o stare permanentă de pericol și către o relație nesănătoasă, în care îți calci toate limitele și sufletul în picioare, ei bine, ești într-o relație toxică, tu o poți numi karmică dacă vrei, dar karmic nu înseamnă că „așa a fost și așa trebuie să fie”, ci mai degrabă că „așa este și vezi ce poți învăța din asta ca să ieși mai repede”.
Totodată, Daniela Simulescu a spus că deși doi oameni pot avea astrograme compatibile, acest fapt nu le va garanta celor doi o relație de tipul „trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți”, ba mai mult, nu le va garanta nimic. Faptul că cei doi ar avea compatibilitate ține de anumite tendințe, dar e nevoie de mult mai mult ca să poți construi o relație.
Revenind la direcția relațiilor în funcție de marcajul Nodurilor Lunare, se pare că oamenii trebuie să evolueze de la traumele Nodului Sud, către evoluția spre Nodul Nord. Deci X, cel cu Nodul Sud în Balanță, având Nodul Nord în Berbec, trebuie să învețe să lase deoparte starea de victimă și să spună exact ce anume e bine pentru el, cum își dorește să facă lucrurile să meargă, ce anume îl face cu adevărat fericit și așa mai departe.
Urmăriți întreaga emisiune VIDEO mai jos!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News