Ce înseamnă apocalipsa cuantică? Conform experților, computerele cuantice ar putea în cele din urmă să depășească metodele convenționale de criptare.
Pentru a decripta cele mai puternice metode de securitate ar fi nevoie de o veșnicie folosind tehnologia de astăzi, dar odată cu apariția computerelor cuantice, avertizează experții, procesul ar putea fi redus la doar câteva secunde, scrie Futurism.
Apocalipsa cuantică s-ar putea petrece dacă o astfel de putere de procesare uriașă ar ajunge pe mâini greșite.
„Tot ceea ce facem astăzi pe internet, de la cumpărarea de lucruri online, tranzacții bancare, interacțiuni cu rețelele sociale, tot ceea ce facem este criptat”, a declarat Harri Owen, director de strategie al companiei PostQuantum.
Dar computerele cuantice ar putea permite răufăcătorilor să „șteargă conturile bancare, să închidă complet sistemele guvernamentale de apărare”, a avertizat Owen.
Ilyas Khan, directorul executiv al companiei Quantinuum din Cambridge și Colorado, a fost de aceeași părere, numind computerele cuantice care sparg criptarea „o amenințare pentru modul nostru de viață”.
Guvernele au început să ia măsuri de precauție pentru a evita posibilitatea ca adversarii lor să aibă vreun avantaj. Departamentul de Comerț al SUA, de exemplu, a trecut recent pe lista neagră un număr de firme chineze, dintre care unele au fost adăugate din cauza potențialei lor „capacități de a sparge criptarea sau de a dezvolta o criptare indestructibilă”.
Cercetătorii de la giganți tehnologici precum Google și Microsoft speră să se mențină în fața tendinței prin verificarea cuantică a datelor clasificate importante.
Institutul Național pentru Știință și Tehnologie din SUA (NIST) speră, de asemenea, să vină cu o strategie unificată pentru a proteja datele importante de apocalipsa cuantică iminentă.
Apocalipsa cuantică nu se va întâmpla prea curând, asta dacă se va întâmpla vreodată. Dar, între timp, cercetătorii se întrec în prezicerea unui viitor în care computerele cuantice vor sparge cu ușurință standardele de criptare de astăzi.
Însă predicțiile nu sunt chiar atât de semnificative până nu ne dăm seama de ce sunt într-adevăr în stare computerele cuantice, scrie Descoperă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News