Ești un nativ cu semnul Dragonului în harta natală? Iată ce îți rezervă anul 2023! Octavian Sbârnă, acupunctor, consultant în Feng Shui și astrologie chineză, aduce previziunile pentru Anul Iepurelui de Apă!
Dacă ești un nativ Dragon în zodiacul chinezesc, acordă atenție tuturor semnelor din harta ta natală, care sunt identificate după cei patru piloni, respectiv anul, luna, ziua şi ora naşterii.
Octavian Sbârnă ne spune următoarele: "în momentul în care ne raportăm la animalul din an, ne raportăm la relaţia noastră cu mediul exterior, la ce oportunităţi putem să primim din partea exterioară, adică oportunităţi sociale, de colaborare. Dar cele mai suculente lucruri precum relaţia cu familia, cu copiii, relaţiile de iubire sau sănătatea nu prea se văd în pilonul anului, ci în toţi ceilalţi piloni".
Așadar, anul naşterii are legătură cu mediul exterior, cum te raportezi la el, la lume în general, unde stai, la ţară, la neamul extins.
Luna naşterii are legătură cu jobul, cariera, familia restrânsă (părinţi, fraţi, surori). Asta înseamnă că orice animal care este în luna naşterii ne dă energia principală şi este cea care vorbeşte despre relaţia noastră cu jobul.
Ziua naşterii ne spune despre noi, în viaţa noastră personală. Este şi ceea ce se numeşte "palatul partenerului". Ce animal ai în ziua nașterii? El îți oferă dinamica din relaţiile cu un partener de viaţă.
Ora naşterii are legătură cu copiii, cu ce lăsăm în urmă, cu aspiraţiile noastre, averea, ce clădim, ce facem mai departe.
Previziuni pentru nativii Dragon (1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012) în anul Iepurelui de Apă
Dragonul are o relație puțin specială cu Iepurele. Există o formațiune care se numește "rănire" și este o predispoziție care se traduce prin următorul lucru:
Această relație de "rănire" dintre Dragon și Iepure înseamnă că există o predispoziție ca în zona din harta noastră (an, lună, zi, oră) în care avem acest animal să apară posibilitatea unor trădări, a unor surprize neplăcute.
Cum rezolvăm lucrurile de acest fel? Este, în fapt, destul de simplu. Folosește o comunicare eficientă. Dacă știi că vine ceva de genul acesta, cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci este să clarifici așteptările. Cu cât acestea sunt mai clare, cu atât poți să dezamorsezi mai bine o bombă care stă să explodeze.
Ideea este că, atunci când vine un anumit tip de energie, merită să te duci spre ea și să mergi în întâmpinarea ei. Deci, nu aștepta să apară trădarea ca să clarifici așteptările. În schimb, clarifică așteptările, pentru că poate așa nu mai apare trădarea.
Nu trebuie să te sperii în acest an, ci doar să fii mai atent la cei din jur și să comunici mai bine. Chiar dacă pot apărea probleme, este important să știi cum le rezolvi.
Și trebuie să mai reții un lucru: atât în ceea ce privește lucrurile negative, cât și pe cele pozitive, nu aștepta să vină ele peste tine. Trebuie să știi ce urmează ca să te pregătești, nu ca să fii surprins sau să stai pasiv când se întâmplă ceva.
Citește și despre: Anul Nou Chinezesc. Previziuni 2023 pentru nativii Şarpe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News