Anul Nou Chinezesc. Previziuni 2022 pentru nativii BIVOL

astrosens Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Astrologie chinezeasca
Horoscop Chinezesc 2022 pentru BIVOL (sursa foto: Pexels)
EXCLUSIV
Horoscop Chinezesc 2022 pentru BIVOL (sursa foto: Pexels)

Ce rezervă anul 2022 pentru nativii care au semnul Bivolului în harta natală? Octavian Sbârnă, acupunctor, consultant în Feng Shui și astrologie chineză, aduce previziunile pentru Anul Tigrului de Apă:

Înainte de a trece la previziunile anului 2022, este important să fiţi atenţi la toate semnele din harta natală, care sunt identificate după cei patru piloni, respectiv anul, luna, ziua şi ora naşterii.

Potrivit lui Octavian Sbârnă, "în momentul în care ne raportăm la animalul din an, ne raportăm la relaţia noastră cu mediul exterior, la ce oportunităţi putem să primim din partea exterioară, adică oportunităţi sociale, de colaborare. Dar cele mai suculente lucruri precum relaţia cu familia, cu copiii, relaţiile de iubire, sănătate nu prea se văd în pilonul anului, ci în toţi ceilalţi piloni".

Ideea e aşa: Anul naşterii are legătură cu mediul exterior, cum vă raportaţi la mediul exterior, la lume în general, unde staţi, la ţară, la neamul extins.

Dacă ne raportăm la lună, luna este jobul, cariera, familia restrânsă (părinţi, fraţi, surori). Asta înseamnă că orice animal care este în luna naşterii ne dă energia principală şi cea care vorbeşte despre relaţia noastră cu jobul. Orice interacţiune între an şi pilonul lunii, ne spune la ce să ne aşteptăm pe parte de job.

Ziua naşterii ne spune despre noi ca individ în viaţa noastră personală. Foarte important, ziua naşterii este şi ceea ce se numeşte "palatul partenerului". Vedeţi ce animal aveţi în ziua naşterii şi aia vă va da dinamica din relaţiile intime, din relaţiile cu un partener de viaţă. Evident, lucrurile sunt mult mai complexe, dar dau nişte idei astfel încât să interpretaţi pentru fiecare dintre voi în parte.

Ora naşterii are legătură cu copiii, cu ce lăsăm în urmă, cu contribuţiile noastre, aspiraţiile noastre, averea noastră, ce clădim, ce facem mai departe şi în special, partea de copii şi de aspiraţii.

Specialistul în astrologie chineză a continuat apoi cu explicaţia interacţiunii semnelor zodiacale între ele:

"Nu există o interacţiune foarte specifică. Când mă refer la interacţiuni foarte specifice e vorba de faptul că dacă ne imaginăm aceste animale ca persoane, să zicem că sunt 12 persoane într-o cameră. Între unele va fi o anumită afinitate, între altele, nu. Între unele va fi o atracţie absolut magnetică, între altele va fi o respingere foarte mare, dar unele pur şi simplu sunt neutre unele faţă de altele".

Previziuni pentru nativii Bivol, în anul Tigrului de Apă

Bivolul nu este un animal cu care să interacţioneze Tigrul în mod foarte specific, dar Bivolul este un animal puţin dificil, deoarece structura lui are puţin element de apă şi de pământ, iar apa cu pământul fac nămol. Din acest punct de vedere, ce trăieşte bine în pământ? Orice fel de plantă. Deci Tigrul şi Iepurele care sunt cu lemn mult sunt foarte bune în această interacţiune cu Bivolul, deoarece îl ajută să capete claritate.

Organul corespunzător Bivolului este ficatul. Ficatul este în strânsă legătură cu colecistul (reprezentat de semnul Şobolanului).

Dacă colecistul are legătură cu deciziile, ficatul are legătură cu ideea de planuri. În ce direcţie mă duc? Care este strategia? Care e viziunea mea? Cum ajung din punctul A în punctul B? Iar aceste planuri pot să aibă o componentă de indecizie, de frustrare, că s-ar putea să nu fie foarte clară destinaţia.

Deja am trecut prin ce înseamnă cei patru piloni: anul, luna, ziua, ora naşterii. Deci, fiecare om care are Bivolul în hartă într-unul din aceşti piloni sper că ştie deja la ce să se raporteze.

Aici, interacţiunea este foarte mult despre a aduce repere noi (Tigrul de care ziceam) în zona de planificare.

Atenţie! Din perspectiva acupuncturii, e o interacţiunea importantă între ficat şi plămâni (reprezentaţi de Tigru). Ficatul are legătură cu spectrul emoţional de furie, frustrare, supărare, nemulţumire. Plămânii au legătură cu ideea de nedreptate. Şi de foarte multe ori, punctele slabe ale acestora fac o masă critică foarte puternică. E ceva de genul, dacă eu am o sensibilitate către nedreptate, e foarte uşor să devin foarte furios.

Dar provocarea este să ne folosim de claritatea pe care o aduce Tigrul, de repere noi, astfel încât să vedem lucrurile din alte perspective.

Unul dintre beneficiile ficatului sau al Bivolului este că ar trebui să vină cu creativitate, cu flexibilitate, la fel ca şi la partea de colecist. 

Deci, când ai un plan şi vrei să ajungi din punctul A în punctul B, ai mai multe rute. Dacă una dintre rele e blocată, trebuie să poţi să fii flexibil Această flexibilitate ar trebui să se îmbine. Asta e provocarea pentru oamenii care au Bivol în hartă pentru anul 2022.

Citeşte AICI horoscop Anul Nou Chinezesc 2022 pentru fiecare zodie!

Urmăreşte aici emisiunea completă cu Octavian Sbârnă:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel