Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Institutul Naţional de Sănătate Publică vor ”purta” pentru o seară culoarea turcoaz, simbolul luptei împotriva Cancerului de Col Uterin. Iniţiativa marchează un an de la lansarea Strategiei Globale de Eliminare a Cancerului de Col Uterin a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Cu ocazia aniversării primului an de la lansarea Strategiei Globale de Eliminare a Cancerului de Col Uterin de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, România se alătură demersurilor globale de conştientizare asupra cancerului de col uterin, prin iluminarea în turcoaz a două clădiri de referinţă pentru sistemul de sănătate publică din România, repere în lupta împotriva cancerului de col uterin.
Organizată de INSP, Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti şi Fundaţia Renaşterea, iluminarea în turcoaz din 17 noiembrie 2021 este prima dintr-o serie de evenimente de conştientizare organizate în România, care se alătură astfel iniţiativei globale a OMS, într-o manifestare de solidaritate cu femeile diagnosticate cu cancer de col uterin sau care se află la risc de a dezvolta această afecţiune - organizaţii din întreaga lume vor ilumina în 2021 peste 100 de clădiri în turcoaz, culoarea simbol a luptei împotriva cancerului de col uterin.
Anual, peste 1.800 de femei mor în România ca urmare a cancerului de col uterin şi aproape 3.400 sunt diagnosticate cu această boală. Incidenţa este de 2,5 ori mai mare decât media UE-27, iar rata mortalităţii de peste 4 ori mai mare, aceste date plasând ţara noastră pe primul loc din punctul de vedere al incidenţei şi al mortalităţii asociate cancerului de col uterin, la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană.
Reducerea poverii cancerului de col uterin se poate realiza prin vaccinare împotriva HPV, prin programe de vaccinare sustenabile, depistarea în faze incipiente a leziunilor colului uterin, prin programe de screening organizate pe baze populaţionale consolidate şi prin asigurarea accesului la diagnostic şi tratament în mod egal şi echitabil pentru toate categoriile socio-economice.
În data de 17 noiembrie 2020, Organizaţia Mondiala a Sănătăţii (OMS) a lansat Strategia Globală pentru eliminarea cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică, printr-o rezoluţie adoptată de 194 de ţări. Strategia are ca obiectiv ca până în anul 2030 incidenţa cancerului de col uterin să scadă şi să se menţină sub 4 cazuri noi la 100.000 de femei.
Atingerea acestui obiectiv este posibilă dacă sunt îndeplinite 3 ţinte esenţiale: 90% din fetiţe să fie vaccinate împotriva virusului papilloma uman (HPV) până la împlinirea vârstei de 15 ani, 70% din femeile adulte să beneficieze de servicii de screening cu un test performant de două ori în intervalul de vârstă 35-45 ani şi 90% din femeile depistate cu un test pozitiv să aibă acces la tratamentul leziunilor pre canceroase şi al celor maligne.
"Cancerul de col uterin reprezintă o urgenţă de sănătate publică în România, anual se înregistrează un număr nepermis de mare de femei cu cancer de col uterin. Această problemă de sănătate publică are însă soluţii, cancerul de col uterin poate fi atât prevenit prin vaccinare, cât şi vindecat dacă este depistat în stadii precoce. În calitatea de coordonator al programului naţional de vaccinare şi al celui de screening pentru cancerul de col uterin reafirm asumarea rolului pe care îl avem în fundamentarea politicilor de sănătate publică şi în coordonarea şi implementarea programelor naţionale de sănătate publică şi milităm pentru crearea unui cadru funcţional pentru sprijinirea femeilor din România cărora să le oferim acces la informaţii şi servicii de prevenire a cancerului de col uterin. Implicarea activă în acest demers, susţinerea lui sub orice formă, reprezintă, pentru noi, asumarea unui angajament în a proteja fetele şi femeile din România de această afecţiune care poate fi prevenită. Avem încredere că, împreună, unindu-ne forţele, vom putea consolida şi dezvolta un cadru coerent şi durabil pentru prevenţia cancerului de col uterin", a declarat dr. Carmen Ungurean - coordonator program naţional de screening pentru cancerul de col uterin.
România implementează atât Programul de Vaccinare anti-HPV, adresat fetelor cu vârsta între 11-18 ani, cât şi Programul National de Screening pentru Cancerul de Col Uterin, dar aceste programe au nevoie consolidare şi implementarea sustenabilă, pe baze populaţionale care să asigure accesul egal şi echitabil la aceste servicii. În acest scop s-au alocat fonduri suplimentare pentru vaccinul HPV, iar programul naţional de screening este consolidat prin 4 Programe Regionale (Nord Vest; Nord Est; Sud Muntenia şi Centru) de prevenţie, depistare, diagnostic şi tratament precoce a cancerului de col uterin cu finanţare prin Fondul Social European - Programul Operaţional Capital Uman care au ca scop implementarea strategiei de screening cu testare primară a infecţiei persistente cu HPV.
Vaccinarea anti-HPV se realizează la persoanele eligibile pe baza solicitărilor părinţilor/ tutorilor legali, care transmit cererile către medicii de familie. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare.
Prin programele regionale de prevenţie, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin, peste 800.000 de femei, provenind în special din grupuri vulnerabile, cu vârsta cuprinsă între 24 - 64 ani beneficiază de servicii de depistare precoce (HPV şi Babeş Papanicolau), precum şi de triaj citologic (în cazul femeilor identificate cu teste HPV pozitive în screening), tratament şi reevaluarea periodică a pacientelor tratate pentru leziuni depistate, consiliere psihologică, etc. În cadrul programului, acestea pot beneficia de testare gratuită, fie în centrele judeţene de recoltare înscrise în program, oricând pe parcursul anului, fie în unităţile mobile, în cadrul unităţilor mobile care vor ajunge în localităţi din toate judeţele incluse în program.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News