Ai grijă de sufletul tău! Afirmații pentru vindecarea traumelor

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Wellness
sursă foto: Pixabay.com
sursă foto: Pixabay.com

Aceste afirmaţii nu sunt menite să înlocuiască un demers profesionist cu un terapeut calificat, ci ne ajută să ne ţinem sub control gândurile destructive şi sentimentele copleşitoare, prin conştientizarea zilnică a faptului că singuri ne putem lua puterea înapoi asupra vieţii noastre şi putem decide să le impunem altora limite, graniţe, reguli pentru a ne proteja pe noi, în timp ce căutăm puterea de a ierta, cu scopul de a ne elibera de acele experienţe sau cuvinte care au atârnat greu pe umerii noştri.

Evenimentele traumatice şi cuvintele care dor pot fi greu de vindecat şi aproape imposibil de şters din memorie, iar lipsa de încredere în propria persoană şi în ceilalţi oameni poate fi o cicatrice evidentă a acestor clipe care ne-au marcat. În timp ce terapia şi discuţiile cu specialişti pot ajuta enorm recuperarea şi recăpătarea încrederii, putem folosi afirmaţiile ca pe o trusă de urgenţă când simţim să ne reglăm gândurile şi emoţiile ce ne inundă conştiinţa.

Afirmații pentru vindecarea abuzului emoțional:

Lucrurile prin care am trecut nu definesc cine sunt.

Văd fiecare situație ca pe o oportunitate de vindecare și creștere.

Sunt puternic/ă, independent/ă și îmi respect limitele.

Știu când să spun NU.

Nimic și nimeni nu-mi poate lua puterea.

Mă iert pentru că am avut ranchiună pentru oricine mi-a greșit și mă eliberez.

Trec dincolo de iertare la înțelegere și am compasiune și bunătate pentru toți.

Afirmații pentru vindecarea unui eveniment traumatic

Sunt în siguranță când sunt lângă alte persoane.

Pot fi liniștit/ă în orice situație.

Practic să fiu liniștit/ă când alți oameni sunt agitați.

Schimbându-mi gândurile, creez pace în lumea mea.

Nimic nu va sta în calea mea de a fi în pace cu mine şi cu ceilalţi.

Afirmaţiile nu pot înlocui tratamente sau consultaţii medicale!

Lasă cuvintele să fie motorul schimbării pe care ţi-o doreşti, apoi foloseşte aceste afirmaţii ca putere de a merge mai departe atunci când te simţi copleşit.

Iată o serie de afirmaţii pentru a te ajuta în clipele de durere:

Afirmații pentru a vindeca durerea:

Îmi eliberez sentimentele de durere și le înlocuiesc cu iubire pentru mine însumi.

Am renunțat la sentimentele mele dureroase din trecut. Recunosc binele din viață și din mine.

Sunt stăpânul lumii mele. Eliberez durerea și merg în viitor cu bucurie și entuziasm.

Afirmații pentru vindecarea fizică:

Corpul meu devine mai puternic pe zi ce trece.

Sănătatea mea se îmbunătățește.

Sunt într-o formă grozavă.

Corpul meu se vindecă singur.

Sunt vindecat.

sursa: motivationping.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel