Iată care sunt previziunile pentru următoarele PATRU zodii!
Ce trebuie să reținem? În primul rând, pe 7 mai, Venus, planeta iubirii și a plăcerii, a intrat în semnul Racului. Așadar, o să apreciem mult mai mult armonia, loialitatea, siguranța emoțională, armonia, precum și sentimentul de apartenență. De asemenea, este o perioadă favorabilă pentru tandrețe, afecțiune, compasiune și gesturi romantice. În plus, vulnerabilitatea va fi cea care o să ne facă mai atrăgători în fața celorlalți.
O să ne preocupăm mai activ și de înfrumusețarea locuinței noastre, mai ales că Venus ne mai îndulcește puțin. Dar, să nu uităm nici că pe 5 iunie, Venus intră în Leu, iar în acest semn va și retrograda.
Totodată, pe data de 15 mai, Mercur își va opri retrogradarea. O să ne dăm seama ce trebuie să schimbăm în obiceiurile noastre financiare. Poate că mulți au fost luați prin surprindere, indiferent dacă a fost vorba despre plăți întârziate, uitate sau respinse. De altfel, o să fim mai pragmatici sau poate mai calculați. Nu trebuie să uităm că, deși retrogradarea se oprește la 15 mai, efectele se pot resimți până la 11 iunie.
Pe 16 mai, Jupiter intră în Taur! Planeta expansiunii se mută în semnul resurselor și al posesivității. Este cazul să ne gândim în mod activ la monetizare. Și să avem încredere și în alte acțiuni.
Previziuni pentru Berbec/Ascendent în Berbec
Momentan, guvernatorul tău nu este combătut de nimeni și de nimic. Așa că trebuie să îți construiești ceea ce ai în plan, fie că este vorba de un lucru pe plan familial sau pe plan profesional. Sau, de ce nu, poate că ai nevoie de o ancoră interioară mult mai puternică.
Gândește-te și la următorul lucru. Jupiter petrece ultimele clipe în semnul tău. O să te mai întâlnești cu acest aspect undeva prin 2034.
Să ne reamintim că Jupiter ți-a adus o încredere, o exagerare pe ici, pe colo, dar și dorința de a învăța și de a explora. Este adevărat că Marte în Rac te ține pe loc, dar Jupiter s-ar putea că acum să te ajute să faci ce nu ai făcut vreme de un an.
Nu trebuie neapărat să creezi un imperiu într-o săptămână, dar sunt zile foarte bune să îți oferi un ultimatum. S-ar putea ca fix acum să vrei să îți iei zborul. Fii curajos!
Previziuni pentru Fecioară/Ascendent în Fecioară
Chestiunile administrative îți dau în continuare bătăi de cap! Și faptul că Mercur își oprește retrogradarea în Casa a 9-a aduce drumuri, încurcături, telefoane, întârzieri. Ți se pare că cei din jur nu înțeleg nimic și că tind să complice inutil orice.
Ca să nu te enervezi, trebuie să înțelegi că oamenii comunică în mod diferit și că este cazul să mai lași de la tine. Ca să poți ajunge cu ei la un numitor comun. Pentru că, până la urmă, asta este frumusețea vieții. În rest, este destul de multă agitație. Apar o grămadă de discuții, de chestiuni birocratice de care te vezi nevoit să te ocupi. Ai mare grijă, în continuare, la toate aceste lucruri.
Totodată, Jupiter se apropie de intrarea în Casa a 9-a. Iar asta înseamnă că mulți dintre nativii Fecioară vor dori să călătorească mai mult, să plece din țară sau să se întoarcă în țară. Sau se pot înscrie la forme noi de învățământ.
Previziuni pentru Săgetător/Ascendent în Săgetător
Muncă, muncă și iar muncă! Mercur își oprește retrogradarea în Casa a 6-a, unde va intra și Jupiter de pe 16 mai. Așa că te poți trezi că trebuie să faci o mulțime de lucruri. Simți că pe undeva, nu reușești să pui punctul pe i și să creezi un fir logic al tuturor proiectelor de care te ocupi.
Iar asta nu prea îți convine. Nu este deloc plăcut când simți că înoți în gol. Sau că muncești în zadar. Asta va fi senzația ta în săptămâna asta, dar nu te teme, roadele se vor vedea la un moment dat.
Nativii care își doresc un loc de muncă nou sunt încurajați să își depună CV-urile. Dacă vrei mai multe colaborări sau mai multe job-uri, în același timp, poți face și asta. Important este ca acestea să te împlinească. Să le îmbine pe toate.
Ai grijă la sănătate! Oprirea retrogradării lui Mercur în Casa a 6-a îți dă undă verde să mergi la medic, să verifici analize și rezultate.
Previziuni pentru Vărsător/Ascendent în Vărsător
Mercur își va opri retrogradarea în Casa a 4-a. Dar și Jupiter o să intre acolo, pentru că momentan se află în Casa a 3-a. Ai grijă ce spui în aceste zile! Dar și ce îți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple.
De fapt, trebuie să fii cât mai precis cu dorințele tale. Să spui clar și răspicat ce vrei. Este foarte important și planul profesional pentru tine. S-ar putea să prinzi mai multă încredere în propria persoană, să fii mai liber și mai expansiv, dar și mai dornic să faci lucrurile în felul tău.
Ai puțină grijă, în continuare, la cheltuieli.
Poți să vezi și: TREI zodii răsfățate de astre până pe 21 mai. Alte TREI zodii se lovesc de provocări și conflicte
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News