Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare. Iată ce reprezintă ziua de 5 martie:
O floare de munte aparţinând familiei Asteraceae, din care fac parte margaretele şi floarea soarelui, floarea de colţ (Leontopodium alpinum Cass.) a devenit un simbol pentru România, fiind declarată "monument al naturi", ocrotită, protejată în rezervaţii naturale cum ar fi cele din masivele Piatra Craiului, Bucegi, Ciucaş sau din judeţul Alba. Este celebrată pe 5 martie în fiecare an.
Trăsăturile şi aspectul unic al florii au inspirat multe nume, precum Wollblume ("floarea de lână") dată de naturalistul elveţian Konrad Gessner în secolul al XVI-lea sau "Klein Löwenfuss" ("piciorul de leu mic"), "étoile du glacier" ("steaua gheţarului"), "étoile d'argent" ("steaua de argint"), "immortelle des Alpes" ("floarea veşnică a Alpilor") denumiri folosite de diverşi botanişti şi biologi pentru a descrie floarea. Potrivit "Dicţionarului de sinonime", pentru floarea-reginei (Leontopodium alpinum) există şi următoarele denumiri: albumeală, albumiţă, floare de colţ, edelvais, steluţă, floarea-doamnei.
Este o floare delicată de munte, cu petale albe acoperite de perişori mici, catifelaţi, argintii, care îi conferă o notă aparte de gingăşie şi frumuseţe. Este o plantă deosebit de rară şi creşte în munţi calcaroşi, pe pajiştile de pe versanţi abrupţi şi însoriţi sau pe stânci, în zonele stâncoase aflate la o altitudine situată între 1.800 şi 3.000 de metri, potrivit "Enciclopediei de etnobotanică românească" de Valer Butură (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979).
În ţara noastră poate fi întâlnită în Munţii Maramureşului, Munţii Rodnei, Obcinele Bucovinei, masivele Rarău, Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Făgăraş, Cozia şi Retezat.
Botanistul Alexandru Borza a făcut, pentru prima oară în 1911, un studiu amănunţit al florii de colţ, el fiind cel căruia i se datorează declararea acesteia ca "monument al naturii", fiind ocrotită prin lege încă din 1933, în rezervaţii naturale.
Floarea reginei, originară din stepele Asiei, se găseşte zone muntoase din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpai, Pirinei, dar şi din Asia Centrală şi de Est până în Himalaya.
Este o specie de plante erbacee, perenă, care la fel ca şi rudele ei, este considerată drept o floare, de fapt fiind o inflorescenţă, adică un buchet întreg de floricele foarte mici, numeroase (între 50 până la 500 de flori mici) şi foarte înghesuite, grupate în două până la 12 capete de flori galbene (capitula), înconjurate de cinci până la 15 frunze albe catifelate (bractee) aranjate în formă de stea. Întreaga plantă şi frunzele din jurul inflorescenţei sunt acoperite de peri lânoşi albi care au rolul de a o proteja împotriva frigului, a uscăciunii şi a radiaţiei ultraviolete.
Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5-20 cm, cu inflorescenţe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Dacă în România planta ajunge doar până la înălţimea de maximum 20 cm, ea poate creşte în alte ţări până la 50-80 cm. Are în pământ un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-brune, potrivit volumului "Flora mică ilustrată a României" (autori I. Prodan, Al. Buia, Bucureşti, 1966). La suprafaţa pământului formează o rozetă de frunze, din mijlocul cărora se ridică tulpina ce poartă o inflorescenţă numită Calatidiu, de forma unui disc, în care sunt grupate florile. Înfloreşte vara, în iulie-august.
Planta este protejată de legislaţia naţională a unor ţări, precum: Austria, Germania, Italia şi Liechtenstein, potrivit site-ului link.springer.com.
Tradiţional, este considerată un simbol al dragostei, iar bărbaţii îşi demonstrau iubirea aventurându-se pe stâncile munţilor pentru a culege o floare de colţ şi a o dărui apoi fetei dragi. Considerată şi floare a zânelor, reprezintă un simbol al purităţii, curăţeniei, tinereţii. În medicina populară a fost folosită ca remediu antiinflamator.
Legenda românească a florii de colţ este asociată cu momentul naşterii Mântuitorului. Steaua care i-a călăuzit pe magi spre Bethleem şi-a considerat încheiată misiunea şi a dorit să coboare pe pământ. Căutând un loc de odihnă, l-a găsit în Bucegi. În căderea printre stânci, s-a desfăcut în mii de steluţe care au dat naştere florii albe ca lâna, floarea de colţ, conform site-ului https://infolife.ro/.
În Alpi, floarea aduce noroc celor care o găsesc iar legenda spune că originile s-ar afla într-un fulg din lâna unui miel, care a fost lăsat să cadă pe pământ de Fecioara Maria sau în singura lacrimă a Crăiesei Zăpezii căzută după ce muritorul de care s-a îndrăgostit a fost aruncat pe stânci, de spiriduşi. Din lacrima crăiesei s-a născut o steluţă argintie, prima floare de colţ.
Floarea de colţ este atât de apreciată în Elveţia, încât a fost adoptată ca simbol pentru unele dintre cele mai prestigioase organizaţii de stat. De exemplu, în armata elveţiană, insignele pentru cele mai înalte grade sunt sub forma florii de colţ, potrivit site-ului www.houseofswitzerland.org. Este, de asemenea, insigna pentru trupele alpine austriece, germane şi româneşti.
În acest an, la 5 martie, este celebrată Ziua internaţională a datelor deschise (open data). Această sărbătoare reprezintă o oportunitate de a evidenţia beneficiile datelor deschise şi de a încuraja adoptarea politicilor asociate acestora, conform site-ului oficial, opendataday.org.
Prin Ziua internaţională a datelor deschise (#OpenDataDay) se doreşte eliberarea potenţialului datelor deschise, astfel încât acestea să devină mai accesibile antreprenorilor, companiilor, cercetătorilor şi cetăţenilor de pretutindeni.
Potrivit conceptului datelor deschise, informaţiile din sectorul public ar trebui să fie disponibile în mod gratuit spre a fi folosite şi republicate după necesităţi, fără restricţii cu privire la drepturile de autor, patente sau alte mecanisme de control.
Datele deschise se fundamentează pe trei principii: transparenţă, participare şi colaborare. Prin urmare, această sărbătoare încurajează oamenii să participe şi să înveţe despre datele deschise şi despre cum le pot aplica în viaţa de zi cu zi şi încurajează guvernele lor să adopte politici de date deschise.
Prin această zi se facilitează accesul la informaţii valoroase care îi pot ajuta pe oameni pe termen lung şi îi pot educa să devină mai activi în comunităţile lor şi în societăţile lor în ansamblu.
La sfârşitul lunii ianuarie, Guvernul României a aprobat Proiectul de Lege privind datele deschise şi reutilizarea informaţiilor din sectorul public, act normativ iniţiat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID). Obiectivele principale ale noii legislaţii vizează, pe de-o parte, utilizarea datelor disponibile din sectorul public pentru crearea unor produse, soluţii şi servicii IT inovative de către companiile private - în special întreprinderi mici şi mijlocii - şi, pe de altă parte, consolidarea liberei circulaţii a informaţiilor, facilitarea comunicării cu instituţiile publice şi transparentizarea activităţii administraţiei, pentru cetăţeni. Ulterior adoptării noii legislaţii de către Parlamentul României, ADR, ca organism de control imparţial în sfera datelor deschise, devine garantul accesului liber la datele deschise publicate de instituţiile guvernamentale şi este alături de cetăţean prin aplicarea standardelor Open Data faţă de toate instituţiile administraţiei centrale.
Tulburarea de identitate disociativă, cunoscută în trecut sub denumirea de tulburare de personalitate multiplă, poate să afecteze persoane indiferent de vârstă, sex sau situaţie socială şi de multe ori rămâne nediagnosticată în rândul populaţiei generale, în principal din cauza temerilor asociate cu aceasta şi a stigmatului social.
Ziua de conştientizare asupra tulburării de identitate disociativă îşi propune să alunge temerile persoanelor diagnosticate cu această afecţiune şi să încurajeze depistarea precoce prin răspândirea conştientizării existenţei acestei afecţiuni şi educaţia privind simptomele şi modalitatea de tratament, promovând totodată înţelegerea şi compasiunea în rândul societăţii.
Potrivit definiţiei actuale, această afecţiune poate include personalităţi multiple, dar şi o varietate de alte simptome precum depresie, anxietate, confuzie, disociere şi schimbări bruşte de dispoziţie şi altele.
Cel mai adesea, această tip de tulburare se tratează prin psihoterapie, prin care se pot ţine sub control simptomele, iar viaţa de zi cu zi a persoanelor afectate, direct sau indirect, poate fi semnificativ îmbunătăţită.
Pufuleţii cu brânză - sau cu caşcaval - reprezintă unele dintre cele mai îndrăgite snacks-uri. Ei sunt consideraţi de nutriţionişti "calorii goale" şi nu sunt tocmai recomandaţi persoanelor care vor să se menţină suple, însă, cel puţin o dată pe an, pot fi savuraţi fără remuşcări, pentru că astăzi este... Ziua pufuleţilor cu brânză (#CheeseDoodleDay).
Nu se cunoaşte exact cine a conceput această gustare pe bază de porumb, însă, conform daysoftheyear.com, în Statele Unite doi inventatori au fost identificaţi drept "vinovaţi" de apariţia pufuleţilor: Edward Wilson şi Clarence J. Schwebke, care lucrau la Flakall Corporation din Wisconsin, în anii 1930. Această companie, care era, de fapt, specializată în hrană pentru animale, a creat pufuleţii "Korn Kurls" şi a solicitat patentul pentru invenţie în 1939. Produsul a fost comercializat în 1946 de o altă companie, the Adams Corporation. Un alt inventator frecvent amintit drept creatorul acestor snacks-uri este Elmer Candy din New Orleans, Louisiana, în 1936. În prezent, Elmer's Fine Foods încă vinde pufuleţi cu brânză, sub denumirea "CheeWees".
Băutură alcoolică inconfundabilă prin culoarea sa verde, dar şi prin gustul şi mirosul specifice, preparată din pelin, anason şi alte plante aromatice, absintul şi-a câştigat de-a lungul timpul locul în topul celor mai cunoscute "spirtoase".
Leac vindecător, deliciu apreciat de artişti şi scriitori - printre care Eduard Manet, Oscar Wilde sau Vincent Van Gogh - şi de aristocraţi deopotrivă, licoare interzisă de autorităţi şi "curiozitate" revenită în vremurile moderne pe rafturi şi în fotografii postate în media de socializare, absintul se numără printre cele mai controversate băuturi, cu o istorie interesantă, celebrată în fiecare an la data de 5 martie.
Ziua absintului (#AbsintheDay) încurajează cunoaşterea istoriei acestei băuturi verzi aromate, care începe, se pare, în Grecia Antică, când era utilizată ca remediu medicinal. Peste secole, absintul a fost catalogat drept "elixir atotvindecător", patentat de un medic francez, Pierre Orginaire, în jurul anului 1792. Prima distilerie de absint a apărut în 1797 în Couvet, Elveţia. Lichidul verde a continuat să fie folosit cu precădere ca remediu medicinal, însă de-a lungul timpul a ajuns să fie consumat ca băutură alcoolică. Efectele pe care le avea asupra persoanelor care îl consumau în exces au făcut ca această băutură să fie interzisă la începutul anilor 1900 în unele ţări, precum Franţa. Absintul a început să fie comercializat din nou la sfârşitul secolului XX, iar istoria sa continuă şi în prezent.
sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Vezi versiune mobil