24 iunie: Ziua Universală a Iei, un simbol important al culturii și identității naționale

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Social
freepik.com
freepik.com

La 24 iunie, în fiecare an, începând din 2013, este sărbătorită Ziua Universală a Iei (Ziua Iei).

Această zi coincide cu sărbătoarea Sânzienelor, un alt eveniment semnificativ în cultura românească, ce marchează mijlocul verii și este asociată cu diverse tradiții și obiceiuri folclorice.

Ia românească este o bluză tradițională, brodată manual, purtată de femei și bărbați, dar mai frecvent asociată cu portul feminin. Modelele broderiei variază în funcție de regiune, fiecare cu specificațiile sale unice, culorile și simbolurile utilizate având semnificații profunde legate de natură, viață și spiritualitate.

Cămașa albă, un articol nemuritor. Cum se poartă în combinații diferite?

Ziua Universală a Iei a fost recunoscută oficial, pentru prima dată în lume, în 2015, prin Proclamaţia emisă de către primarul capitalei americane Washington D.C, Muriel Bowser, la iniţiativa lui Bogdan Banu, fondatorul organizaţiei Romanians of D.C, cu sprijinul comunităţii româneşti şi al Ambasadei României în Statele Unite ale Americii.

Ia sau cămaşa cu altiţă a reprezentat întotdeauna piesa principală a portului femeiesc tradiţional românesc, care prin ornamentică, prin calitatea materialelor şi a execuţiei, punea în evidenţă statutul social, economic şi civil, dar şi personalitatea purtătoarei, potrivit www.muzeul-etnografic.ro.

Cămaşa cu altiţă este cunoscută la nivel local/regional cu denumirile: ciupag (Oltenia, Muntenia, Transilvania), ie cu umăraş (sudul Transilvaniei), ie fetească (Transilvania), spăcel (Arad), cămaşă zoroclie (Telorman), mânecar (Lovişte, Vâlcea), cămaşă răsucită (Vrancea), cămeşă cu lăncez (Neamţ, Suceava).

Ziua Universală a Iei a fost inițiată în 2013 de comunitatea online „La Blouse Roumaine” și de atunci a devenit o sărbătoare internațională, fiind celebrată de români din întreaga lume. Evenimentul își propune să promoveze și să păstreze tradițiile românești, dar și să încurajeze adoptarea și integrarea acestora în moda contemporană.

Această sărbătoare este un prilej de a reflecta asupra patrimoniului cultural românesc și de a aprecia măiestria și creativitatea generată de tradițiile noastre. Ia nu este doar un obiect de îmbrăcăminte, ci și o formă de artă și un mod de a conecta generațiile, fiind purtătoarea unor valori și povești transmise de-a lungul timpului.

Prin celebrarea Zilei Universale a Iei, se reînvie și se păstrează vie o parte esențială a identității culturale românești, încurajând respectul și recunoașterea internațională a acestei moșteniri de neprețuit.

Ce încălțăminte casual purtăm vara? Modele utile pentru orice vârstă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel