Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare. Iată ce sărbătorim pe 23 ianuarie:
Fie că este vorba despre sortimente dulci, cu fructe, de varietăţi umplute cu carne şi servite cu sos sau despre celebrele plăcinte cu frişcă pe care oamenii le aruncă unii într-alţii în filme pentru efect comic, nicio plăcintă nu este uitată pe 23 ianuarie, când se sărbătoreşte Ziua plăcintei (#PieDay).
Plăcintele sunt un preparat culinar gătit de mii de ani, iar reţeta nu s-a schimbat prea mult de-a lungul timpului: aluat cu o umplutură dulce sau sărată. Simplu, eficient şi incredibil de săţios!
Ziua naţională a plăcintei a fost iniţiată la mijlocul anilor 1970 în Statele Unite de Charlie Papazian. Papazian lucra ca inginer în domeniul nuclear în Boulder, Colorado, dar avea totodată experienţă ca berar şi profesor. Nu se cunosc motivele pentru care a decis să înfiinţeze o astfel de sărbătoare, dar a declarat la un moment dat că ziua sa de naştere va fi cunoscută ca Ziua naţională a plăcintei aşa că, începând cu 1986, 23 ianuarie a devenit ziua plăcintei.
#PieDay invită la pregătirea sau doar consumul de plăcinte şi, de ce nu, la vizionarea unui film tematic cum ar fi Labor Day (2014), Waitress (2007), Blazing Saddles (1974), Julie&Julia (2009) sau la ascultarea unor melodii dedicate plăcintelor - Bye Bye Miss American Pie, Don McLean, 1971, Wild Honey Pie, The Beatles, 1968, Cherry Pie, Warrant, 1990, Custard Pie, Led Zeppelin, 1975.
Ziua măsurării picioarelor (#MeasureYourFeetDay) a fost creată pentru a-i determina pe oameni să aibă grijă de picioarele lor cu ceva mai multă atenţie. Însă istoria, originea şi fondatorul acestei zile sunt necunoscute. Nu există nicio menţiune cu privire la anul din care această zi a fost sărbătorită.
Sărbătoarea îşi are originile în Islanda antică. În Antichitate, islandezii îşi petreceau cea mai mare parte a timpului în activităţi care presupuneau folosirea picioarelor, iar când venea primăvara, anotimp caracterizat în Islanda de ploi abundente, nativii se adăposteau în colibe şi celebrau ploaia măsurându-şi picioarele.
Sărbătoarea, deşi poate părea ciudată, se dovedeşte a fi utilă, întrucât, prin măsurarea picioarelor, oamenii verifică şi sănătatea acestora şi dacă au pantofi de mărimea potrivită, ţinând cont de faptul că mărimea şi forma picioarelor se pot schimba în timp. Pantofii care nu se potrivesc corect pot duce la o serie de probleme de sănătate, cum ar fi degetul în ciocan, monturile, unghiile încarnate şi altele.
Practicarea scrisului de mână este mai importantă ca oricând în ziua de astăzi când tehnologia a înlocuit în mare parte această străveche formă de comunicare. Odată cu tastaturile computerelor, mulţi dintre noi am uitat cum să folosim stiloul şi hârtia. Ziua scrisului de mână (#HandwritingDay) este un prilej de a aprecia scrisul de mână şi de a ne perfecţiona abilităţile caligrafice.
Sărbătoarea a fost iniţiată în 1977 în Statele Unite, când specialişti din domeniul educaţiei şi-au dat seama că scrisul de mână începe să devină o abilitate pe cale de dispariţie. Asociaţia manufacturierilor de instrumente de scris (WIMA) a decis atunci să ia iniţiativa şi aşa a luat naştere Ziua naţională a scrisului de mână.
Istoria scrisului de mână a început în anul 3.400 î.Hr. în Mesopotamia, unde era folosit sistemul de scriere cuneiform pe tăbliţe de lut. De aici, arta scrisului s-a răspândit în Egipt, apoi la Roma şi în restul Europei. Abilităţile caligrafice au devenit un indicator al statutului social întrucât doar familiile nobiliare deprindeau tehnica scrierii de mână. În anii 1700, au fost înfiinţate primele şcoli de caligrafie şi măiestrie a scrisului de mână pentru a instrui scribi.
Există trei mari stiluri de scris de mână: cursiv, de tipar şi D'Nealian. Literele de tipar reprezintă caligrafia standard, în timp ce stilul cursiv este considerat mai elegant.
Pentru un scris de mână de calitate, cercetătorii spun că este nevoie de 12 caracteristici distincte: calitatea liniei, spaţierea, consecvenţa mărimii, ridicarea stiloului de pe foaie, liniile de legătură, literele complete, cursiv versus print, presiunea stiloului, înclinarea, linia de bază, ornamentele şi amplasare.
sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Vezi versiune mobil