Planeta noastră, Pământul, este sărbătorită anual, la 22 aprilie, atât în cadrul Zilei Planetei Pământ cât şi al Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ (ONU).
Astăzi celebrăm Ziua Pământului!
Este necesar să acţionăm (cu îndrăzneală), să inovăm (în linii mari) şi să implementăm (în mod echitabil), să construim un parteneriat pentru planetă, în timpul scurt pe care îl avem, pentru un viitor prosper şi durabil, o planetă sănătoasă pentru copiii noştri şi copiii lor, potrivit site-ului dedicat zilei de EARTHDAY.ORG.
"Am demonstrat că împreună putem face faţă provocărilor de amploare. Dreptul la un mediu sănătos câştigă teren. Dar trebuie să facem mult mai mult, şi mult mai repede, mai ales pentru a preveni o catastrofă climatică", menţiona secretarul general al ONU, António Guterres, pe pagina ONU dedicată zilei, www.un.org.
Ziua Internaţională a Mamei-Pământ este marcată de toate statele membre ale Naţiunilor Unite, fiind o iniţiativă ONU concretizată prin Rezoluţia 63/278, în 2009.
"Mama-Pământ" este un concept antic comun în mai multe limbi şi culturi, recunoscând legătura noastră cu planeta care face posibilă existenţa omenirii.
Această zi nu înlocuieşte celebrarea Zilei Planetei Pământ, prin ea se doreşte o subliniere a importanţei pe care trebuie să o acordăm planetei noastre. În unele părţi ale globului pământesc, ziua dedicată acestuia se marchează în luna martie odată cu echinocţiul de primăvară.
În 1970, la prima marcare, Ziua Pământului a mobilizat 20 de milioane de americani, care îşi arătau susţinerea pentru creşterea protecţiei asupra planete noastre. Ziua Planetei Pământ a fost iniţiată de senatorul american Gaylord Nelson şi celebrată, iniţial, doar pe teritoriul SUA.
Misiunea EARTHDAY.ORG este de a diversifica, educa şi de a activa mişcarea ecologistă la nivel mondial. EARTHDAY.ORG a devenit în decursul anilor cel mai mare recrutor din lume pentru mişcarea ecologistă, lucrând cu peste 150.000 de parteneri din peste 192 de ţări pentru a susţine acţiuni pozitive pentru planeta noastră.
În 1990, Ziua Pământului a devenit un eveniment mondial, prin eforturile depuse de activistul Denis Hayes, reunind 200 de milioane de oameni din 141 de ţări şi aducând problemele de mediu pe scena mondială.
Ziua Pământului 2023: Care sunt căutările românilor pe Google legate de mediu?
Evenimentul a dat un impuls uriaş eforturilor de reciclare la nivel mondial şi a ajutat la deschiderea drumului pentru Summitul Pământului al Naţiunilor Unite din 1992 de la Rio de Janeiro.
La 30 de ani de la prima manifestare, Ziua Pământului a transmis, în anul 2000, liderilor mondiali un mesaj important: cetăţenii din întreaga lume doreau acţiuni rapide şi decisive pentru stoparea încălzirii globale şi pentru producerea de energie curată.
În istoria celebrării zile dedicate planetei noastre, anul 2000 a valorificat puterea mediilor digitale pentru a facilita milioane de conversaţii la nivel local în peste 180 de ţări iar apoi, 10 ani mai târziu, Earth Day Network a lansat A Billion Acts of GreenŽ şi The Canopy Project, Ziua Pământului din 2010 implicând 75.000 de parteneri globali din 192 de ţări.
De-a lungul deceniilor, EARTHDAY.ORG a adus sute de milioane de oameni în mişcarea ecologică, creând oportunităţi de angajament civic şi voluntariat. Ziua Pământului a implicat în 2020 peste un miliard de oameni, devenind importantă şi decisivă pentru acţiuni transformatoare pentru planeta noastră.
Sursa: AGERPRES (Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News