16 iulie este consemnată ca fiind Ziua mondială a şerpilor şi cea a aprecierii porcuşorilor de Guineea.
Ziua mondială a şerpilor
Şerpii au căpătat o reputaţie proastă în ultimele câteva mii de ani. După ce un şarpe a păcălit-o pe acea doamnă drăguţă numită Eva să mănânce un măr, condamnând astfel întreaga rasă umană la moarte, oamenii nu au mai avut încredere în ei, ba chiar au devenit de temut. Şi chiar dacă este perfect de înţeles că oamenii se pot teme de un animal care îi poate ucide cu uşurinţă, noi credem că aceste creaturi fascinante şi diverse merită ca oamenii să afle mai multe despre ele. În acest context, Ziua mondială a şerpilor, marcată anual pe 16 iulie, este, prin urmare, o zi importantă atunci când vine vorba de creşterea gradului de conştientizare cu privire la diferitele specii de şerpi care populează planeta. Din cele mai puţin de 3.500 de specii de şarpe din întreaga lume, doar aproximativ 600 sunt veninoase, reprezentând mai puţin de 25 la sută din totalul acestora, şi doar 200 prezintă un risc considerabil şi pentru viaţa oamenilor. Prin urmare, şerpii nu sunt nici pe departe atât de îngrijorători sau de înfricoşători pe cât credem noi că sunt. Desigur, aceasta nu înseamnă că ar trebui să vă apropiaţi şi să începeţi să mângâiaţi orice şarpe pe care îl întâlniţi, dar este, cu siguranţă, ceva la care vă puteţi gândi. Poate că le facem acestor animale viaţa mai grea decât merită? Şarpele este unul dintre cele mai vechi personaje mitologice şi a fost venerat de civilizaţiile din întreaga lume. Există aproximativ 3.458 de specii de şerpi cunoscute până în prezent, variind de la cei care trăiesc în tundra semi-îngheţată din nordul Canadei până la cei din junglele ecuatoriale şi din majoritatea oceanelor lumii. Şerpii sunt prădători foarte eficienţi şi joacă un rol vital în menţinerea echilibrului naturii în fiecare dintre aceste zone. Şerpii sunt, de asemenea, fascinanţi prin faptul că trecutul lor merge până în preistorie, oferindu-ne astfel o perspectivă asupra timpurilor în care Pământul era dominat de reptile. Speciile care par să-i fascineze cel mai mult pe oameni sunt cobra regală, cel mai lung şarpe veninos din lume, pe care majoritatea oamenilor l-au văzut în filme ademenit de îmblânzitor de şerpi să iasă dintr-un coş; şarpele cu clopoţei, care a obligat nenumăraţi oameni să-şi sugă otrava din muşcătură înainte de a fi prea târziu; şi pitonul reticulat, cel mai lung şarpe din lume care îşi ucide prada strangulând-o. V-aţi gândit vreodată să aveţi un şarpe animal de companie? S-ar putea ca şerpii să nu fie animalul de companie potrivit pentru toată lumea, dar dacă acceptaţi provocarea de a deţine şi îngriji un şarpe, #WorldSnakeDay ar putea fi momentul potrivit pentru a lua această decizie. Dacă nu, puteţi profita de această zi pentru a afla mai multe despre aceste animale incredibile. Iată câteva date interesante care să vă ajute în acest sens: Unde trăiesc şerpii? Şerpii se găsesc pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii, în mări, păduri, deşerturi şi preerii şi chiar în curtea sau în garajul dumneavoastră. Ce mănâncă şerpii? Şerpii se hrănesc cu numeroase animale, inclusiv cu insecte, rozătoare mici şi broaşte. Şerpii înghit prada întreagă, deoarece maxilarul lor inferior se poate separa de maxilarul superior. Şerpii foarte mari pot mânca chiar şi căprioare mici, porci, maimuţe şi chiar primate. Cum se comportă şerpii? Şerpii se bazează pe mediul înconjurător pentru a-şi regla temperatura corpului. Ei stau la soare atât timp cât este necesar pentru a se încălzi, iar când le este prea cald, găsesc umbra pentru a se răcori. În general, nu sunt agresivi, cu excepţia cazului în care vânează sau simt că trebuie să se apere. Şerpii îşi schimbă pielea de trei până la şase ori pe an. Cum se apără? Şerpii folosesc o varietate de tehnici pentru a se apăra, inclusiv camuflarea, muşcarea şi injectarea de venin celor pe care îi consideră ameninţători. Uneori, pur şi simplu se fac ghem pentru a nu fi văzuţi. De ce sunt unii şerpi pe cale de dispariţie? Din fericire, şerpii nu sunt vânaţi pe scară largă, însă numărul lor este în continuare în scădere din cauza defrişărilor şi a schimbărilor climatice care le deteriorează habitatele şi le restrâng accesul la hrană.
Ziua aprecierii porcuşorilor de Guineea
Porcuşorul de Guineea este cu siguranţă unul dintre cele mai îndrăgite animale la nivel mondial. Domesticit în America de Sud în urmă cu mii de ani, el este unul dintre cei mai longevivi tovarăşi ai oamenilor şi animalul de companie preferat de mulţi copii şi adulţi deopotrivă. Pentru a menţine vie dragostea pentru aceste rozătoare, Ziua aprecierii porcuşorilor de Guineea, marcată anual pe 16 iulie, sărbătoreşte tot ceea ce iubim la aceste creaturi drăgălaşe şi celebrează ceea ce face din porcuşorii de Guineea nişte animale de companie minunate. Domesticirea porcuşorilor de Guineea a început în 5.000 î.Hr., când erau de obicei ţinuţi ca animale pentru hrană. În Europa, porcuşorii de Guineea au devenit cunoscuţi drept animale de companie exotice atunci când comercianţii i-au adus în Marea Britanie în anii 1500, chiar şi membrii familiei regale fiind dornici să îi păstreze. De-a lungul anilor au apărut rase foarte diferite de porcuşori de Guineea - de la cele cu blană lungă şi luxuriantă, care trebuie tunsă frecvent, la cele complet fără păr! Indiferent de rasă, un lucru pe care toţi porcuşorii de Guineea îl au în comun este dragostea lor pentru legume: aceste rozătoare se hrănesc cu verdeţuri şi fructe şi, deoarece sunt animale în general sănătoase, nu au de obicei nevoie de prea multe îngrijiri veterinare. Cu toate acestea, deoarece dinţii lor cresc continuu pe toată durata vieţii, alimentaţia lor trebuie să conţină fân, pentru a-i menţine tociţi. Porcuşorii de Guineea sunt animale foarte sociabile şi orice 'părinte' de porcuşori de Guineea vă va spune că trebuie ţinuţi întotdeauna în perechi sau în grupuri. Dacă v-aţi gândit să aveţi un animal de companie, de ce nu este #GuineaPigAppreciationDay ocazia perfectă de a vă lua câţiva porcuşori de Guineea? Iar dacă aveţi deja unii, asiguraţi-vă în această zi că îi răsfăţaţi, legumele verzi proaspete fiind preferatele lor! Porcuşorii de Guineea au nevoie de destul de mult spaţiu în cuşcă - 0,74 metri pătraţi - aşa că ţineţi cont de acest lucru dacă doriţi să vă cumpăraţi una. Nu este neobişnuit să găsim în magazinele de animale de companie cuşti pentru porcuşori de Guineea mult prea mici, aşa că aveţi grijă să o alegeţi pe cea potrivită. Perechile de acelaşi sex trebuie ţinute împreună sau, dacă vreţi un băiat şi o fată, aceştia trebuie sterilizaţi sau castraţi. Porcuşorii de Guineea nu aşteaptă foarte mult timp înainte de a începe să se împerecheze şi sunt gata să se reproducă încă de la vârsta de 4 săptămâni! Şi nu uitaţi că, dacă vă decideţi să cumpăraţi sau să adoptaţi un porcuşor de Guineea, acesta va avea nevoie de dragostea şi îngrijirea dumneavoastră timp de câţiva ani, durata lor medie de viaţă fiind între 5 şi 8 ani. Cel mai bătrân porcuşor de Guineea despre care se ştie se numea 'Snowball' şi a murit în 1979 la vârsta de 15 ani!
Sursă: AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News