Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.
O zi fără pantofi
O zi fără pantofi se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 10 mai. Această zi este dedicată oamenilor care trăiesc în condiţii precare, în sărăcie, fără electricitate sau îngrijire medicală. Există atât de multe lucruri a căror valoare nu o apreciem, mai cele pe care le considerăm simple şi nesimnificative, cum ar fi pantoful, însă ar trebui să ne simţim foarte norocoşi că le avem, scrie happydays365.org.
O zi fără pantofi (#OneDayWithoutShoesDay) a fost creată de compania californiană Toms Shoes pentru a încuraja oamenii să acorde mai multă atenţie numeroaselor probleme care pot apărea din cauza lipsei de încălţăminte în viaţa copiilor săraci.
Această iniţiativă a luat naştere în 2006 când Blake Mycoskie, proprietarul Toms Shoes, a călătorit în Argentina şi a descoperit că lipsa pantofilor este o problemă în rândul copiilor, precum şi în alte state în curs de dezvoltare. Acesta a decis să îşi folosească compania de pantofi pentru a-i ajuta pe acei copii, în special pentru că lipsa de încălţăminte provoca abandonul şcolar şi creştea riscul ca aceştia să contracteze diferite infecţii.
Prin intermediul campaniei 'one for one', pentru fiecare pereche de pantofi vândută de compania sa, Mycoskie va oferi gratuit o nouă pereche de pantofi tinerilor fără încălţăminte din Argentina şi alte ţări în curs de dezvoltare. Primele 10.000 de perechi de pantofi gratuite au fost dăruite copiilor argentinieni în octombrie 2006. Cel mai bun mod de a sărbători această zi este de a nu purta pantofi pentru o zi pentru a conştientiza importanţa lor în activităţile zilnice.
O altă metodă de celebrare este de a achiziţiona o pereche de pantofi de la Toms astfel încât o altă pereche să poate fi donată. De asemenea, se poate dona din propria garderobă o pereche de pantofi către organizaţii al căror scop este să îi ajute pe cei nevoiaşi.
Ziua stai treaz toată noaptea
Ziua stai treaz toată noaptea a fost creată pentru a-i ajuta pe cei care nu lucrează noaptea să înţeleagă cât efort se depune pentru a munci noaptea. Pe lângă cadrele medicale care lucrează în ture de noapte, zeci de alte locuri de muncă necesită munca 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. În Statele Unite, se estimează că 26% din populaţie lucrează noaptea. Această zi (#StayUpAllNightNight) este dedicată conştientizării problemelor care pot apărea din cauza lucrului pe timpul nopţii precum tulburări de somn, obezitate, oboseală, depresie, boli cardiovasculare, probleme de infertilitate. Cel mai bun mod de a celebra această zi este tocmai să rămâi treaz toată noaptea pentru a vedea cât de dificil este doar să stai treaz pe tot parcursul nopţii. Pentru a fi mai distractiv, în această experienţă pot fi atraşi membri din familie şi prieteni, sugerează daysoftheyear.com.
Sursa: AGERPRES/(AS - autor: Ioana Zidaru, editor: Mariana Ionescu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News